Trasee de munte în Carpați (II): cățărare pe stâncă

În articolul anterior de trasee de munte vorbeam despre posibilitățile numeroase de turism în munții Carpați, punând accent drumeția montană și carpatism, activitate specifică, cu mici excepții, Bucegilor și Pietrei Craiului. Crescând nivelul de dificultate, pe timpul verii în Carpați se practică și cățărare pe stâncă în teren de aventură, cățărare sportivă și via ferrata. Schimbând anotimpul, prezența gheții, zăpezii și stâncii oferă condiții propice pentru iubitorii de alpinism.

Am făcut o scurtă clasificare pentru traseele de drumeție, fiind cea mai populară activitate printre iubitorii de munte; clasificarea pe nivele de dificultate reprezentate prin culori, clasificare utilizată la nivel internațional, este probabil cea mai bună metodă de a cota unitar și obiectiv traseele de drumeție. În ceea ce privește carpatismul, am arătat cum este adesea confundat cu alpinismul “de vară”, sub influența terminologiei din perioada comunistă. Adesea etichetate drept “trasee de munte nemarcate” în munții Bucegi și Piatra Craiului, traseele de carpatism sunt acele bijuterii geologice unice acestor masive montane, și anume văi de abrupt, brâuri și creste.

În continuare, dezvoltăm traseele de munte în Carpați, vorbind in special de cățărarea pe stâncă și escaladă, două discipline cu multe puncte comune.

  • Cățărare pe stâncă în teren de aventură

Explicată simplist, cățărarea pe stâncă reprezintă utilizarea mâinilor și picioarelor pentru a urca pasaje stâncoase abrupte, ce uneori depășesc verticala. Veți spune că adesea se utilizează mâinile și picioarele – deci cățărarea – la trasee de carpatism sau chiar drumeție, și cum este astfel cățărarea pe stâncă o disciplină diferită?

45 400x267 - Trasee de munte în Carpați (II): cățărare pe stâncă

Traseele de cățărare pe stâncă sunt acele trasee unde terenul implică importante porțiuni verticale, pentru depășirea lor fiind necesară utilizarea mâinilor și picioarelor, precum și a materialelor tehnice, precum ham, coardă, carabiniere, protecții, dispozitive pentru coardă și, bineînțeles, casca. Cățărarea în teren de aventură are ca particularitate terenul variat, adesea cu posibilități de protecție multiple, fie protecții naturale (colțuri de stâncă, clepsidre), protecții fixe (pitoane, ancore mecanice sau ancore chimice) sau protecții mobile (nuci, friend-uri, hex-uri etc.). Terenul în care se desfășoară aceste trasee este unul alpin, fiind vorba de pereți și creste la mare altitudine, scopul principal fiind frumusețea liniei în sine și peisajele inedite și mai puțin dificultatea mișcărilor necesare pentru depășirea anumitor porțiuni. Complexitatea unui traseu de cățărare în teren de aventură este, de obicei, mare, implicând acces și retragere prin zone adesea dificile (carpatism).

În munții Carpați sunt mai multe zone unde cățărarea pe stâncă în teren de aventură este una dintre disciplinele principale pe timpul verii și toamnei timpurii, atunci când stânca este uscată, fără gheață și zăpadă. Munții Bucegi și Piatra Craiului ocupă un loc de seamă, aici regăsind unele dintre cele mai cunoscute trasee clasice din țară și cel mai înalt perete – Peretele Văii Albe. Tot aici este și locul de baștină al cățărării pe stâncă în România, primul traseu tehnic de perete urcat fiind Furcile, din Peretele Gălbinele al Bucegilor, la 20 octombrie 1935. Alte zone de mare interes pentru cățărarea pe stâncă sunt în Postăvaru, în munții Trascău, în Buila-Vânturarița și munții Hășmaș, în zona Cheile Bicazului. Lista nu este completă, în România fiind și alte zone unde s-au deschis trasee de cățărare pe stâncă, dar mai puțin populare.

Cotația traseelor de cățărare pe stâncă poate fi cu ușurință un subiect de sine-stătător, însă pentru articolul de față ne vom rezuma la a trece în revistă principalele moduri de gradare existente la nivel internațional și cum se aplică ele la realitatea Carpaților românești. Astfel, la nivel internațional se utilizează două cotații pentru pașii tehnici de cățărare, și anume scara UIAA, cu grade cuprinse între I și XII, și scara franceză, cu grade de la 1 la 9, ambele cu subdiviziuni. Aceste grade se acordă pașilor individuali ai fiecărei lungimi dintr-un traseu, pentru cotația de ansamblu utilizându-se gradele alpine românești, de la 1 la 7, de asemenea cu subdiviziuni. În cotația românească, traseele de cățărare pe stâncă pleacă, de regulă, de la gradul 2, gradul 1 fiind rezervat exclusiv carpatismului. Problema cotației românești este lipsa raportării la un standard, în realitate fiind generatoare de confuzie, căci un traseu scurt, dar cu pași duri, poate avea aceeași cotație cu un traseu lung, dar cu pași mai ușori; în plus, cotațiile diferă de la zonă la zonă, fiind asfel extrem de dificil de făcut o corespondență între principalele zone de cățărare din România bazându-te exclusiv pe cotația românească. În concluzie, pentru a nota dificultatea unui traseu de cățărare pe stâncă în România, este de preferat a se utiliza cel puțin două sisteme de gradație, și anume gradul românesc de ansamblu, gradul pasului cheie în cățărare liberă și gradul impus, în cazul în care se recurge la cățărare artificială.

  • Cățărare sportivă

Cățărarea sportivă este acea ramură a cățărării pe stâncă unde traseele se desfășoară în zone cu stâncă de o calitate foarte bună, curată și compactă, și sunt protejate cu protecții fixe de bună calitate. Astfel, cățărătorul se poate concentra exclusiv pe cățărare, realizarea pașilor de mare dificultate fiind scopul acestei activități.

Zonele din Carpați în care se practică cățăarea sportivă sunt foarte numeroase, menționând doar câteva dintre ele: Bucegi, Postăvaru – Muchia Cheii, Piatra Craiului – Prăpăstiile Zărneștilor, Piatra Mare – Prăpastia Ursului, Cheile Turzii, Cheile Mănăstirii și Cheile Galbenului. În ultimii ani au apărut și trasee de cățărare sportivă în mari pereți. Înafara arcului carpatic, dar tot în România, se poate practica cățărarea sportivă în munții Măcinului, pe granit. Se observă că zone care predomină sunt cele de chei și cariere, în general zone cu pereți scurți și ușor accesibile.

Gradele utilizate sunt cele menționate mai sus pentru pașii de cățărare, și anume gradele UIAA și gradele franceze. O bună conversie a gradului dintr-un sistem în altul regăsiți aici.

  • Via Ferrata

O activitate recentă în Carpați, via ferrata reprezintă parcurgerea traseelor de cățărare pe stâncă utilizând cabluri și trepte de metal care facilitează urcușul și, totodată, oferă posibilitatea de asigurare utilizând echipamentul specific. Zonele în care găsim trasee de via ferrata în România sunt Cheile Râșnovului (Postăvaru), Cheile Bicazului, Cheile Galbenului (Peștera Muierii), Vadu Crișului și Cheile Turzii.

Traseele de via ferrata necesită echipamentul de protecție specific alcătuit din ham, dispozitiv de asigurare dotat cu disipator de șoc și cască. Orice altă variantă de echipament – improvizațiile – este foarte periculoasă, potențial fatală.

33 400x300 - Trasee de munte în Carpați (II): cățărare pe stâncă

Și pentru măsurarea dificultății în traseele de via ferrata se utilizează mai multe metode, despre care puteți citi pe larg aici.

Am rezumat în această a doua parte a subiectului trasee de munte în Carpați cățărarea pe stâncă și două subdiscipline, escalada sportivă și via ferrata.  În următorul articol vom trata activitățile de iarnă, și anume alpinismul și schiul.

 

2 thoughts on “Trasee de munte în Carpați (II): cățărare pe stâncă”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected.