Vacanță în Trascau: Cheile Turzii și Bedeleu

… aproape că nu exista an în care să nu mă aud spunând “la primăvară îi musai să ajung în Trascau!”. În față îmi defilau fotografii din frumoasa grupă a Apusenilor și mi se depănau povești care de care mai atrăgătoare despre enigmaticul platou Bedeleu. Amintirile pe care le aveam din copilărie din Cheile Turzii nu făceau decât să adâncească jinduirea pe care o simțeam față de acești munți.

Munții Trascau poartă denumirea spirtoasei ardelenești și se întind de la Valea Ampoiului, la sud, până la Valea Turenilor, la nord. Cea mai mare parte a masivului se află în județul Alba și, în ciuda înălțimilor modeste, este impunător față de regiunile înconjurătoare și oferă o varietate extrem de mare a peisajului, cu un imens potențial turistic. Zona nordică a masivului se află în județul Cluj și cuprinde, printre altele, Cheile Turzii și Cheile Turenilor, două zone pitorești populare pentru drumeți și pasionații de alpinism.

Astrele s-au aliniat în acest an și iată-ne în drum spre Cheile Turzii, unde petrecem prima parte a vacanței de 1 Mai. Pe drum facem o scurtă oprire în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, fortificată în perioada stăpânirii habsburgice în Transilvania. Odată ajunși în Chei, montăm tabăra la capătul de sus al acestora, lângă Petrești. Sunt corturi în zonă și o muzică electronică zumzăie, în surdină deocamdată, dar găsim un loc retras și umbrit unde ne instalăm. Aveam să aflăm că locul este, totuși, mult mai pașnic decât cel de lângă Cabana Cheile Turzii. Așteptând ca soarele să își mai domolească forța până să mergem la cățărat, deschidem și o bere rece, numai bună după atâtea ore de condus.

Mai fusesem în Cheile Turzii în copilărie, într-o tabără de la Arieșeni. Îmi amintesc parcurgerea circuitului de pe culme și cât de impresionanți erau pereții din jur. Primul contact cu pereții Cheilor Turzii a fost în traseul Școala Turdeană (3A, 4+ A0, 6-), traseu pe care mulți cățărători clujeni și-au făcut ucenicia. Ca orice traseu școală, prima lungime este deosebit de lustruită și alunecoasă. Hornul din prima lungime e patinoar și mă țin de o buclă ca să nu iau planorul până jos, lângă Andrei. De la a doua lungime în sus lucrurile devin mai sănătoase și am urcat fără mari probleme până sus. Apusul se apropia și lumina devenea tare faină peste pereții Cheilor, însă trebuia să revenim în vale până la căderea întunericului. Ne-am retras în trei rapeluri și am revenit la corturi, unde am făcut o salată mare și gustoasă.

Zumzăiala electronică de la vecinii de camping avea să creastă în intensitate și să o tot țină așa până pe la 3-4 dimineața. Din fericire, am dezvoltat abilitatea de a putea dormi în orice condiții și m-am trezit odihnit a doua zi, pregătit pentru noi incursiuni în abruptul Cheilor.

În dimineața următoare, fetele și ceilalți amici cu care am plecat au tras o fuga până la oraș, pentru a vizita Salina Turda. Eu și Andrei am ales traseul Grota lui Hili, aflat într-o zonă umbrită la amiază. Odinioară un traseu spectaculos de grad 2, în prezent a fost transformat în via ferrata, distrugând cadrul natural și răpind farmecul locurilor. În orice caz, bolta grotei este absolut grandioasă și tare mi-ar plăcea să o văd tapetată cu gheață, în miez de iarnă.

Creasta Sanșil (3B, 6-) este ultimul traseu parcurs în vacanța de primăvară în Cheile Turzii. Mi-a plăcut cel mai mult dintre cele trei, stânca este bună, perspectivele minunate și urcarea este faină și aeriană. După creasta îngustă și crenelată a ultimei lungimi, unde am surprins o imagine frumoasă cu Andrei și pereții din jur scăldați de razele apusului, coborâm spre corturi pe potecuța din pădure. Ultima seară în camping-ul de lângă Petrești e liniștită.

Rimetea este un sat aflat la poalele Pietrei Secuiului, menționat documentar pentru prima dată în 1257 cu denumirea de Trascau. Este desemnat zonă arhitecturală și urbană protejată. Odinioară centru important de prelucrare a minereului de fier, uneltele agricole produse aici erau cele mai renumite din Principatul Transilvaniei și estul Ungariei. Totodată, Rimetea era unul dintre centrele culturale ale Ardealului, cu populație alcătuită atât din secui, cât și din coloniști austrieci, ceea ce a dus la un peisaj cultural specific.

Pe o căldură toridă, lăsăm în spate Rimetea și Piatra Secuiului, locuri emblemă pentru munții Trascău, și luăm sub tălpi poteca Ardașcheii. Cerul este împânzit de parapante colorate, care sunt ca niște albinuțe în bătaia vântului. Apa rece a izvorului și umbra protectoare a pădurii readuc viața în noi și, cât ai bate din palme, ajungem pe Dealul Cireșului, pe urmele drumului comercial din Antichitate.

Suntem la marginea platoului carstic Bedeleu, un loc pastoral de un farmec aparte, presărat cu lapiezuri și doline. Un lătrat singuratic vine dinspre o rulotă parcată în mijlocul poienii ce mă duce cu gândul la autobuzul magic al lui Chris McCandless. Zăbovim câteva minute întinși pe iarbă în acest loc minunat și apoi apucăm poteca dintre urzici spre Poarta Zmeilor, o superbă arcadă de piatră aninată deasupra abruptului munților Trascau. În peștera de la Poarta Zmeilor nu intru decât preț de câțiva pași, din curiozitate. Ne continuăm drumul prin pădure spre Cascada Șipote, locul unde ne-am propus să punem cortul peste noapte. Mi-ar fi plăcut să punem cortul prin pădure sau la marginea abruptului, cu priveliști minunate spre Valea Arieșului și Muntele Mare, însă apa-i pe terminate.

La cascadă e lume multă, sunt corturi montate, dar fiecare își vede de treabă și-i liniște. Găsim un petic de pământ mai retras și ridicăm adăpostul, apoi fug până la cascadă. E un loc tare fain. Apa se prelinge în firișoare subțiri peste travertinul acoperit de mușchi și cade ca o perdea udă, gingașă.

În dimineața întâiului de mai facem cale-ntoarsă spre Bedeleu, alegând de data aceasta poteca spre Rogoaze. Strecurată ingenios printr-un culoar de abrupt, locurile aduc mult cu munții Mehedinți, frați buni de calcar. Un nevinovat șarpe de casă ne taie calea și Adelina scoate un țipăt scurt, moment de care acum ne amintim cu zâmbetul pe buze. Odată ajunși în platou, nu pot să nu remarc crucea cu caractere chirilice de la Rogoaze, veche din 1841, un adevărat martor al istoriei acestor locuri.

Coborâm în Colțești prin Cheile Silașului, o zonă frumoasă și sălbatică ce nu pare prea des călcată de drumeți. La marginea satului întâlnim, firește, hoardele de grătaragii amatori de iarbă verde și colbul ridicat de mașini în drum spre Cetatea Colțești, popularul obiectiv turistic al locurilor. Piatra Secuiului e și ea acolo, grandioasă și impunătoare.

Scriind aceste rânduri și privind în urmă către scurta vacanță din Trascau de anul acesta, presimt că nu va trece mult până mă voi auzi spunând “la anul îi musai să mergem toamna în Trascau!”.

În continuare, vă invit să răsfoiți albumele cu imagini din cu poteci din Bedeleu și de la cățărare în Cheile Turzii.