Cățărare în Postavaru: Muchia Panselutei și Muchia Caprioarei

Iarna rămăsese aciuată pe crestele munților înalți, iar pădurile de la poale începeau a îmbrăca haina verde a primăverii. Primele brândușe își ițeau creștetul violet de sub pământul înghețat și colorau plăcut poienile de munte. Ne îndreptăm spre Postavaru și al său Perete al Animalelor, o destinație de primăvară preferată de iubitorii de cățărare pe stâncă.

În Postavaru, dincolo de Cheile Râșnovului, o populară destinație a turistului de sfârșit de săptămână, Muchia Cheii aruncă spre vale câțiva mari pereți. Prin anii ’60-70, acești pereți au devenit locuri de joacă pentru iubitorii de cățărare pe stâncă. În acea perioadă au apărut primele trasee din pereții aninați deasupra Poienii Inului, și anume Fața Hornurilor și Peretele Animalelor.

Mai ajunsesem o dată în aceste locuri, când am urcat, la sfărșit de 2015, Muchia Panselutei. Am fost însoțit atunci de Andrei Done și Andrei Nicoară, cei cu care aveam a forma proiectul Wild Fun peste câțiva ani. Am urcat ca secund. A fost prima mea incursiune pe verticala munților, până atunci parcurgând doar trasee de văi de abrupt, brâuri sau creste, toate până la gradul 3 românesc. Experiența a fost una plăcută, dincolo de disconfortul degetelor din papucii de escaladă și dificultățile trecerii pasului de VI+ din lungimea a patra. Câteva imagini din Muchia Panselutei la început de noiembrie 2015 pot fi văzute aici.

Trecut-au anii și incursiunile în abrupt s-au diversificat. Am început a ghida grupuri prin abrupt, încercând a le prezenta frumoasele locuri prin care treceam, așa cum și alții mi le-au prezentat la rândul lor. Am apreciat mult obiceiul prin care informația a circulat de la o generație la alta în abrupt, însă, observ cu regret că ea dispare încet.

Dar să lăsăm gândurile tulburi și să revenim la Postavaru și la spectaculoșii săi pereți.

Iată că într-un sfârșit de săptămână de aprilie iau drumul Animalelor, împreună cu Mihai și Dana. Cum ei nu mai fuseseră niciodată în Muchia Panseluței și cum nădăjduiam a-mi verifica evoluția, postura de cap de coardă mi-a revenit. Traseul este opera lui Sandu Pătrașcu, secondat de Viorel Nicolaescu, figură proeminentă în cățărarea românească din anii ’70, având multe premiere în zona Animalelor, dar și pe conglomeratul Bucegilor, toate deosebit de populare printre cățărători, chiar și astăzi. Cotat un 3B românesc, grad care nu spune prea multe, traseul se desfășoară de-a lungul unei muchii înierbate la început, ocolind pe stânga principalele obstacole. Nu voi insista asupra unei descrieri amânunțite a fiecărei lungimi de coardă, o descriere foarte bună putând fi accesată aici.

Țin însă a aminti de echipa care ne-a precedat în acea zi în Muchia Panseluței – un tată cu cei doi fii ai săi. La doar 8 și, respectiv, 9 ani, băieții au urcat un traseu unde mulți adulți pot avea emoții sau chiar probleme. Am interacționat cu ei în regruparea a treia, pe placa inclinată de dinaintea lungimii cheie. Unul dintre frați mai parcursese traseul și îl asigura pe celălalt că pasul cheie nu-i chiar de speriat și îl încuraja. Mi-a plăcut mult de ei!

La retragere ne-am reunit cu echipa din Exodus și am coborât împreună către locul de cort. În jurul focului de tabără, am depănat amintiri și am băut bere, mergând la somn cu gândul la minunatul traseu parcurs astăzi.

Dimineața e oleacă mohorâtă și scoatem capul din cort când deja primele echipe de cățărători se îndreaptă către perete. Alegem ca destinație pentru astăzi Muchia Caprioarei, asemuită de Walter Kargel cu o superbă coloană de marmură albă. Traseul este deschis de același neobosit Viorel Nicolaescu și este cotat cu un grad românesc de 4B, având un pas de 6+/7- în penultima lungime.

Mihai și Dana parcurseseră traseul cu ani în urmă și n-au nicio problemă în a fi secunzi și astăzi. Vreau să văd singur cum e, mai ales că descrierile citite avertizează că este un traseu prost asigurat pe alocuri și extrem de friabil în lungimea a treia.

Mi-a plăcut foarte mult Muchia Caprioarei, e un traseu minunat. Cățărarea per ansamblu nu este dificilă și este fină și frumoasă, iar pasul, deși tăricel, este bine asigurat și pot fi utilizate pitoanele existente pentru înaintare. Lungimea a treia, cea friabilă, nu mi s-a părut chiar de speriat, însă prizele solide trebuie alese cu mare grijă. Se poate asigura cu câteva anouri peste țancuri de piatră.

Am revenit în Poiana Inului pe potecă, încheind astfel două zile verticale în Postavaru. Masivul Postavaru, nu înseamnă doar cabana Postavaru, telecabina Kanzel și pârtiile de schi din zonă, ci înseamnă și poteci sălbatice sau pereți spectaculoși, unde se poate practica alpinismul. Gândul zboară deja către aventuri viitoare și nenumărate zile petrecute înapoi la natură…

Mai multe imagini cu cățărare pe stâncă din Muchia Panseluței și Muchia Căprioarei, aici.