Creasta Estica din Piatra Altarului, Cheile Bicazului

Piatra Altarului este o spectaculoasă coloană albă, care domină serpentinele șoselei care traversează Cheile Bicazului. Cu o formă memorabilă, ușor de remarcat din spatele volanului în ambele sensuri de circulație, Piatra Altarului este unul dintre puținele vârfuri ale Carpaților care nu pot fi atinse altfel decât prin cățărare.

Ridicată la peste 150 de metri deasupra Cheile Bicazului, Piatra Altarului se desprinde din versantul sudic al muntelui Bardos. În urmă cu peste un secol, localnicii denumeau monolitul calcaros Piatra Mariei, din anumite unghiuri aducând, cu multă fantezie, cu icoanele fecioarei cu pruncul. Astăzi, Piatra Mariei este muntele de pe partea opusă a văii, denumită de bătrânii de odinioară… Piatra Altarului, forma sa aducând în mod firesc cu obiectul de cult. Încercată mai întâi de cățărățori englezi și italieni, Piatra Altarului a fost urcată pentru prima dată la 8 septembrie 1934 de către doi sași, Erwin Csallner și Waldemar Goldschmidt, traseul lor urmând o serie de brâuri de piatră de pe fața nordică și o fisură surplombată. Un an mai târziu avea loc premiera traseului Furcile din Bucegi, nașterea cățărării pe stâncă din Carpații românești prin trecerea de la văi și creste la pereți stâncoși.

Creasta Estică din Piatra Altarului este, în prezent, unul dintre cele mai populare trasee care conduc pe vârful spectaculosului monolit calcaros. Parcursă în premieră în 1952 de către Matei Schenn și Anton Fogarascher, creasta matematică se ridică deasupra pădurii în câteva trepte succesive, primele dintre ele fiind de o dificultate tehnică redusă, pentru ca în final să devină verticală, conducând spre vârful Pietrei.

În plin sezon de înfulecări pascale, am parcurs, alături de Ilinca de la Munțomama, Creasta Estică din Piatra Altarului. Beneficiind de informațiile prețioase ale unui cunoscător al locului, am ales parcurgerea crestei matematice, mult mai spectaculoase, aeriene și sigure decât traseul urmat la premiera Armatei, care ocolește pe fețe înierbate și friabile până la primul umăr al crestei. Parcursul primelor lungimi de coardă umărește linia crestei, este asigurat cu ancore mecanice și pitoane și, cu mici excepții, nu ridică probleme de ordin tehnic. În funcție de componența echipei, pe aceste lungimi se poate merge și concomitent, cu o singură regrupare sub o față cu fisură o idee mai dificilă.

Prima regrupare cu ancore mecanice manufacturate și lanț este locul în care traseul premierei întâlnește linia crestei și, totodată, e locul unde creasta devine verticală și dificultatea crește. Urmează un diedru frumos, bine asigurat, cu un pas la intrare ușor dificil, dar care poate fi ușor depășit prin mijloace artificiale; atenție, la ieșirea din acest diedru este o mică surplombă unde sunt câțiva bolovani instabili, care se pot prăvăli direct în regrupare. Dincolo de surplomba amintită, terenul este ușor până la următoarea regrupare, cu ancore manufacturate și lanț, lângă plăcuțele memoriale ale lui Erőss Zsolt și Zsolt Török. Urmează lungimea cheie a traseului, cu trecerea prin bavareză a unei lespezi desprinse din perete ca un biscuit și o traversare spre dreapta, cu pași la aderență. Pentru depășirea “biscuitelui” am folosit un friend BD #.75, intrarea în bavareză fiind astfel mai puțin emoționantă, și imediat după traversare un BD #.3, urechea pitonului de acolo fiind prea mică pentru carabinierele noastre. Lungimea continuă cu o față căzută murdară și friabilă, cu pământ și vegetație, care necesită multă atenție. Ultima lungime a Crestei Estice debutează cu câteva praguri de pământ și iarbă, care atunci când sunt umele (cum a fost în cazul nostru) alunecă al naibii de tare, și conduce spre un horn foarte îngust, din care ieși cu subțiere de trup și mișcări frumoase, acrobatice; câteva trepte friabile conduc în vârful Pietrei Altarului, în apropierea crucii împunătoare care se vede din șosea. Retragerea am făcut-o pe linia Traseului Clasic, cel al premierei din 1934, printr-un rapel lung de aproximativ 25 de metri și apoi pe brâul de piatră, asigurat cu un cablu de oțel.

În această tură am folosit pentru prima dată rucsacul Mountain Equipment Orcus 24+ de la Annapurna, un rucsac conceput special pentru cățărare și ture rapide de alpinism. Croiala și modul în care stă lipit pe spate nu deranjează în niciun fel mișcările și nu pot decât să mă gândesc cu încântare la turele în care-mi va fi partener de nădejde de-acum încolo.

Cu amintirea primei întâlniri cu Piatra Altarului la vârsta de 5 ani încă vie în memorie, parcurgerea acestui traseu a fost o mare bucurie și nu doar pentru reîntâlnirea cu stânca dupa iarna lungă și peisajele Cheilor Bicazului văzute de sus.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected.