O discuție recentă mi-a readus în vedere un stereotip care, din păcate, apare des în comunitatea montană din România..
Clienții unui ghid sunt, prin excelență, habarniști.
Este, oare, validă această optică generalistă a fenomenului de turism montan ghidat, atât în România, cât și în context internațional?
În continuare, voi încerca să detaliez cum văd eu lucrurile în ceea ce privește nivelul turiștilor, tehnic sau psihic, care apelează la serviciile unui ghid montan ori unui ghid de drumeție. Voi face asta prin adresarea unora dintre clasicele stereotipuri care au apărut în comunitate de-a lungul timpului.
-
Clientii ghizilor nu își bat capul cu nimic
Da! E absolut adevărat că, pentru mulți dintre cei care apelează la serviciile ghizilor montani ori ghizilor de drumeție, partea de organizare a excursiei este o corvoadă pe care nu doresc să și-o asume.
Aici aș putea face o analogie cu mersul la restaurant, căci, indiferent de ce îți comanzi, ți-ai fi putut găti și acasă. Cartofi prăjiți sau șnițel poate face oricine, dar… uneori n-ai chef și nu vrei să îți bați capul. Și este perfect în regulă.
Ori poate sunt persoane care, dintr-un motiv sau altul, caută doar să facă parte dintr-un grup… Un grup care, dacă este corect dimensionat și competent gestionat, le poate oferi o experiență plăcută, însă reversul medaliei s-a dovedit, de mai multe ori, ascuțit.
-
Clientii ghizilor nu au parte de riscuri
O preconcepție generală spune că cei care apelează la serviciile ghizilor nu au parte de riscuri. Din păcate, atât pentru ei, cât și pentru profesioniști, acest lucru este fals. În orice activitate montană, riscul este prezent în mod intrinsec, rolul ghidului fiind acela de a identifica, analiza și lua măsurile pentru a-l reduce la un nivel înțeles și acceptat de către întregul grup. Acest nivel de risc minim înțeles și acceptat se numește risc rezidual și este asumat de către întregul grup, atât de către ghid cât și de către turiștii care îl însoțesc.
-
Clientii ghizilor sunt tehnic incompetenți
Este simplu să aruncăm o privire spre traseele care au fost parcurse de ghizi cu clienții lor de-a lungul timpului, atât în România, cât și internațional.
În România au fost parcurse, în compania ghizilor montani, trasee dificile de carpatism, precum Brâul de Jos din Piatra Craiului ori Muchia Țimbalului Mic, trasee dificile de cățărare pe stâncă, precum Fisura Albastră, Speranței, Lespezile Lirei ori Fisura Mult Dorită, precum și trasee dificile de alpinism, precum peretele Lespezi-Călțun, Creasta Coștila-Gălbinele, Muchia Nord-Vestică a Colțului Bălăceni și nenumărate văi de abrupt în condiții mixte.
În cadru internațional, ghizii și-au condus clienți nu doar pe cele mai înalte vârfuri ale lumii, ci și pe trasee dificile tehnic, precum traseul Heckmair din fața nordică a Eiger-ului, pintenul Walker din Grandes Jorasses, Muchia Frendo ori traseul Cassin din Piz Badile, dar și trasee de perete din America de Sud ori Asia.
Putem generaliza, oare, că “turiștii ghizilor sunt habarniști”? Nu, nu putem face această generalizare!
Ba, în contextul tumultuos al propunerii de reglementare a profesiilor montane în România, aș merge până într-acolo încât să afirm că… mulți clienți ai ghizilor sunt peste mulți “ghizi montani” români, și nu spun asta fără o pată de amărăciune!…
-
Clientii ghizilor nu cresc și sunt doar “plimbați”
Aici se impune o diferențiere în ceea ce privește activitatea în sine și aspirațiile clientului, raportate la competența ghidului. Totodată, merită făcută o diferență între cei care văd activitățile montane ca pe un prilej de socializare și cei care își doresc să iasă oe munte pentru natură, peisaje și provocări personale.
Da, avem parte de o mulțime de turiști care nu își doresc altceva decât să participe la o tură de drumeție, să iasă în natură, să facă parte dintr-un grup, să socializeze și să se întoarcă cu fotografii frumoase. Este alegerea lor și este perfect în regulă!
Da, avem parte de o mulțime de clienți care caută doar să “bifeze” atingerea unor locuri ori parcurgerea unor trasee și, ghici ce, este perfect în regulă!
Modul în care evoluează o persoană este, în primul rând, dictat de propriile aspirații și experiență, și apoi puternic influențat de mentorii de care a fost înconjurat. Astfel, mă mândresc să afirm că am făcut parte din formarea unor iubitori de munte pe care i-am văzut evoluând real, de la drumeție la alpinism, de la carpatism la cățărare pe stâncă, potențialul unora dintre ei fiindcă încă departe se a fi realizat.
Îți dorești să te dezvolți în domeniul montan, să știi mai mult și să poți mai mult? Excelent! Cu siguranță poți face asta alături de persoane competente, care pot fi ghizi montani, instructori, colegi de club ori simpli prieteni. Însă, dacă “pregătirea” ta începe în parcările Transfăgărașanului, ori dacă ea nu este urmată nicicum de o dezvoltare reală, cu pasiune și implicare, poate că ar trebui să te gândești la alte persoane, care să fie nu doar competente, ci să și dorească să îți ofere cunoștințele lor!
În concluzie, este limpede că o generalizare precum “clientii ghizilor sunt, prin excelență, habarniști” nu este doar searbădă și injustă, ci este de-a dreptul incorectă, dând dovadă de o lipsă de înțelegere a turismului montan în general.
Voi ce părere aveți? Voi, ghizi, instructori, montaniarzi cu experiență, ce părere aveți despre aceia care caută să beneficieze și să câștige cunoștințele voastre?