Munții Rodnei și Piciorul Mosului

Munții Rodnei nu se laudă cu prea multe trasee alpine, însă ce-i al lor, e pus de-o parte; Piciorul Mosului, o superbă muchie alpină desprinsă din vârful Pietrosul, e unul dintre aceste trasee.

Ca bucureștean, munții Rodnei sunt suficient de îndepărtați pentru a nu-i vizita prea des; pe șleau, nu le mai călcasem potecile de peste 20 de ani, iar experiența băiețanului aflat în tabără se limita la Cascada Cailor, destinație la fel de populară și atunci, atât doar că rugina mușca mai puțin din străvechiul fier al telescaunului din Borșa. Hotărât lucru-i revenirea în zonă, mai ales că iarna face jocul mai frumos în munții înalți, și dau curs invitației lui Ciprian de la Outdoor the World de a parcurge împreună Piciorul Mosului.

Piciorul Moșului se desprinde din vârful Pietrosul și încadrează la vest căldarea glaciară a Iezerului, delimitând-o de vecina Zănoaga. Cu un parcurs relativ accidentat în zona medie, muchia oferă suficiente provocări pentru cei care le doresc, putând fi totuși suficient de accesibilă și celor care caută un parcurs lipsit de dificultăți, cu variante de ocolire a principalelor obstacole. Comparația cu muchiile făgărășene este evidentă; pe timp de vară, Piciorul Mosului face cu ochiul pasionaților de carpatism și iarna, în funcție de condiții, un frumos traseu de alpinism și o variantă tehnică de a ajunge pe vârful Pietrosul.

Apusul ne prinde la câteva sute de metri în aval de cabana meteo, spre care urcăm pe drumul turistic. Petice de cer roșiatic sparg norii și ghicim în apropiere limita plafonului de nori. Colțanii muchiei Zănoaga, numită și Turnul Roșu, atrag privirile ca un magnet când telefonul sună și primim vestea că patru băieți sunt blocați undeva pe Piciorul Mosului, cu echipament precar și în imposibilitatea de a urca sau coborî. Ciprian ia rapid legătura cu amicii săi care au urcat de dimineață pe același traseu și sunt cel mai bine poziționați pentru a coborî la cei blocați; întrucât resursele serviciului local Salvamont sunt alocate cu prioritate unei acțiuni mai grave, ne vedem nevoiți să intervenim și noi pentru a nu lungi șederea celor patru într-o zonă dificilă, pe timp de noapte. Șederea la cabană ni-i scurtă, doar cât să umplem termosurile cu ceai, să pregătim echipamentul personal și pe cel de echipă și, desigur, să ronțăim câte ceva. Pornesc la deal cu Ciprian și, după jocul frontalelor din creastă, înțelegem că prima echipă de salvatori ad-hoc a ajuns la grupul celor blocați. Pe la 2030-2050 de metri facem joncțiunea cu cei de sus și preluăm frâiele salvării; Ciprian îi echipează pe cei patru, aflați în hipotermie și într-o stare avansată de oboseală, cu cele necesare pentru coborârea în siguranță pe o balustradă de coardă, iar eu instalez balustradele succesiv pe corzile avute în dotare. Ocolind toate zonele dificile, direcționăm balustradele spre zona domoală a muchiei, zonă în care fiecare a coborât pe rând, asigurat. Oboseala, lipsa de experiență și echipamentul precar și-au spus cuvântul, toată acțiunea durând peste 6 ore, de la coborârea primei echipe și până la revenirea tuturor în poteca turistică. Cei patru băieți din Zalău au avut norocul unei zile cu vreme frumoasă, cu temperaturi ușor negative și cu vânt slab, vizibilitatea fiind foarte bună; în plus, prezența în imediata apropiere a persoanelor care au putut interveni rapid s-a dovedit crucială, formația Salvamont fiind la 4-5 ore distanță, după terminarea intervenției prioritare. Lipsa gravă a echipamentului necesar pentru o tură alpină de iarnă (colțari, piolet, echipamente de protecție personală, frontale(!) și haine adecvate), precum și lipsa experienței necesare pentru abordarea în siguranță a unui astfel de traseu puteau conduce spre un deznodământ mai puțin fericit și atrag atenția asupra acestor aspecte.

După câteva binemeritate ore de somn, vine și rândul nostru să ne bucurăm de Piciorul Mosului, traseul pentru care urcasem până aici. Cu geana răsăritului mijind peste marea de nori, pornim la deal fără prea mare spor, pe aceleași urme din seara precedentă. Odată ajungi în linia culmii, căutăm să abordăm matematic muchia. Coarda rămâne în rucsac pe cea mai mare parte a urcușului, în care am abordat obstacole diverse, de la mici fețe stâncoase, praguri și un hornuleț superb. Ca și în seara salvării, am folosit ca protecții friend-uri de diferite mărimi și bucle de chingă peste colțuri de stâncă. Pioleții și colțarii au mușcat din solul înghețat, ascensiunea fiind o plăcere. Marea de nori și fenomenul Gloria s-au evaporat pe parcursul zilei, lăsând privirii valea lipsită de zăpadă, ce pare blocată într-o toamnă de durată. Ultima parte a muchiei Piciorul Mosului este abruptă, însă lipsită de dificultăți tehnice, și sfârșește în apropiere de vârful Pietrosul. Lumina dură a amiezii nu dă ghes fotografiilor de pe vârf și nici nu ne permite identificarea vârfurilor care străpung norii spre sud. Coborâm pe traseul marcat, pe o potecă bine bătută de miile de pași care au călcat-o în ultimele zile, profitând de vremea bună și zăpada puțină, care încă permite parcurgerea traseelor de vară.

Un frumos traseu de alpinism, Piciorul Mosului este un traseu relativ accesibil (F/F+, III, M2-M4) pe timp de iarnă, care necesită protecții mobile și doi pioleți pentru capul de coardă. În funcție de condiții și de varianta abordată, dificultățile pot varia. Există posibilitatea retragerii din aproape orice zonă, fie revenind pe traseu cu ocolirea porțiunilor dificile și rapeluri scurte, fie prin urcarea porțiunii accidentate și coborârea pe un vâlcel spre zona superioară a căldării Iezerului, fără a mai urca în creastă.

M-au bucurat revederea cu Ciprian și zilele petrecute în munții Rodnei, în care am cunoscut locuri noi și am putut acorda ajutor celor aflați la nevoie, profitând de pregătirea și experiența de ghid montan pentru a salva grupul celor patru băieți din Zalău.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected.