Istoria muntelui: Eiger 1938

La 24 iulie 1938, o echipă de alpiniști germano-austriacă formată din Andreas Heckmair, Ludwig Vörg, Fritz Kasparek și Heinrich Harrer pășeau pe creștetul muntelui Eiger, după realizarea primei ascensiuni a feței nordice.

Cu o înălțime de 3967m, Eiger este unul dintre munții emblematici ai Alpilor Bernezi și a fost urcat pentru prima dată în 1858. Creasta Mittelegi, astăzi una dintre rutele clasice, a fost urcată în 1921 de către trei ghizi din Grindelwald, orășelul de la poalele muntelui Eiger. O caracteristică inedită a Eiger-ului este tunelul de cale ferată care îl străbate, trenul urcând spre Jungfraujoch, cea mai înaltă gară europeană.

Temuta față nordică, cea mai înaltă a Alpilor și considerată inaccesibilă, a fost încercată pentru prima dată în 1935. Germanii Max Sedlemayer și Karl Mehringer au început urcușul la 21 august, după un îndelung studiu al feței prin binoclu. În prima zi reușesc să urce 800m și să facă bivuac deasupra ferestrelor gării Eigerwand, situată chiar în trupul muntelui. În următoarea zi abordează ruta directă spre primul câmp de zăpadă și, din cauza dificultăților considerabile, diferența de nivel câștigată pe parcursul zilei este mică. Vremea se strică și cei doi sunt constant bombardați de pietre. La 27 august au fost văzuți încă urcând, încercând să iasă din capacana teribilă a avalanșelor și căderilor de pietre, care făceau retragerea imposibilă. Peste o lună au fost văzuți înghețați la marginea superioară a celui de-al treilea neveu, în locul ce avea să devină cunoscut drept Bivuacul Morții.67501221 1031036787287704 3272945141760917504 n 306x400 - Istoria muntelui: Eiger 1938

Anul 1936 aduce o nouă tentativă asupra feței nordice a Eiger-ului, care deja începea să fie numită de presă drept Mordwand (“peretele morții”). Două echipe de alpiniști, germanii Toni Kurz și Andreas Hinterstoisser și austriecii Edy Rainer și Willy Angerer încep să urce fața la 18 iulie. Dorind să evite zona dovedită dificilă în anul anterior, Andreas Hinterstoisser reușește o excepțională traversare în tensiune direct spre primul neveu, descoperind cheia traseului. Uniți într-o singură echipă, cei patru își continuă ascensiunea, după recuperarea corzii din traverseu. În ziua următoare viteza de ascensiune scade considerabil, vremea este schimbătoare iar Angerer pare rănit. Reușesc totuși să ajungă la cel de-al treilea neveu, aproape de locul ultimului bivuac al lui Sedlemayer și Mehringer. La 20 august încep retragerea, condiția lui Angerer fiind mai rea decât anticipaseră inițial. Aflați în imposibilitatea de a face traverseul cheie în sens invers fără coarda montată, sunt nevoiți să se retragă în rapeluri pe linia directă, expusă avalanșelor și căderilor de pietre. Îndeptându-se spre fereastra gării, unde îl auziseră pe gardianul căii ferate, cei patru sunt măturați de o avalanșă, iar Toni Kurz este singurul supraviețuitor. Zadarnic au încercat ghizii din vale să îl salveze, Kurz murind dramatic în cele din urmă de epuizare la 22 iulie, la câteva zeci de centimetri de salvatori.

În 1937, Mathias Rebitsch și Ludwig Vörg reușesc să se retragă în siguranță de la Bivuacul Morții, fiind prima echipă care reușesțe acest lucru.

67332929 1031036800621036 6699107963291828224 n 332x400 - Istoria muntelui: Eiger 1938Anul 1938 aduce, așa cum am arătat, prima ascensiune a feței nordice din #istoriamuntelui. Pe 21 iulie, Kasparek și Harrer încep ascensiunea, cu planul ca primul să urce lungimile de gheață, iar al doilea pe cele de stâncă, motiv pentru care aveau o singură pereche de colțari. Pe față se întâlnesc cu Heckmair și Vörg, care bivuacaseră și se pregăteau de coborâre, nemulțumiți de indicația barometrului. Continuând urcușul, bivuachează după traverseul Hinterstoisser, pe care îl echipează pentru o eventuală retragere. În ziua următoare, angajați în urcare spre al doilea neveu, constată cu uimire că Heckmair și Vörg vin rapid pe urmele lor și că reușiseră să recupereze distanța într-o singură zi! Constant amenințați de avalanșe și căderi de pietre, cei patru formează o coardă comună sub conducerea lui Heckmair și străbat, pe rând, neveurile și Păianjenul Alb, unde sunt aproape măturați de pe față. În vâlcelel de ieșire din Păianjen, Heckmair cade și este prins de Vörg, nu înainte de a-i perfora mâna cu colțarii. După câteva bivuacuri reci și ude și o ascensiune prin furtună, la ora 15.30, pe 24 iulie, cei patru își strâng mâinile pe vârful Eiger-ului, în plină urgie a naturii. Kasparek și Harrer erau pe față de 85 de ore, iar Heckmair și Vörg de 61.

Nu am scăpat de la dezastru ca prin urechile acului; dimpotrivă, legătura noastră de prietenie ne-a dat pe întreaga durată un sentiment ferm de încredere reciprocă, scrie Harrer.67170810 1031036803954369 6965987043402842112 n 400x266 - Istoria muntelui: Eiger 1938

Mai târziu în viață, Heckmair avea să participe la expediții în munți înalți și la competiții de schi-alpinism, devenind în final președintele asociației de ghizi montani germani. Ludwig Vörg moare în război, în 1941. Kasparek moare în 1954 pe Salcantay, în Anzii Peruvieni, odată cu ruperea unei cornișe. În fine, Heinrich Harrer participă la expediția germană de pe Nanga Parbat din 1939, este capturat de englezi și închis în India; evadează și ajunge în Tibet, unde avea să devină prietenul și profesorul lui Dalai Lama.

A doua ascensiune a feței nordice a #Eiger-ului a fost realizată în 1947, în puțin peste două zile, de către francezii Lionel Terray și Louis Lachenal, una dintre cele mai puternice echipe alpine din toate timpurile.

Recordul de viteză pe fața nordică a Eiger-ului este astăzi de 2 ore și 22 de minute, realizat de Ueli Steck în 2015.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected.