Istoria muntelui: Nanga Parbat 1953

Prima ascensiune a vârfului Nanga Parbat din munții Himalaya și, totodată, singura premieră solitară a unui optmiar din #istoriamuntelui a fost făcută la 3 iulie 1953 de către tirolezul Hermann Buhl, la 3 iulie 1953.

Nanga Parbat este al nouălea vârf al lumii ca înălțime, cu 8125m, și este situat la capătul vestic al munților Himalaya. Datorită accesului ușor către baza sa, explorarea sa de către europeni a început încă din 1895, odată cu expediția condusă de Alfred F. Mummery, soldată cu moartea acestuia și a coechiperilor săi într-o avalanșă.

În anii ’30, #NangaParbat devine muntele “de casă” al germanilor, aceștia organizând expediții în 1932, 1934, 1937, 1938 și 1939.

Expediția din 1953 a fost condusă de către Karl Maria Herrligkoffer, un personaj infam care avea să se intersecteze cu mulți alpiniști de referință ai epocii lor. Din expediție făcea parte și Peter Aschenbrenner, în calitate de lider alpinist. Supraviețuitor al dezastrului din 1934, când a și atins maximul de altitudine de până atunci în Nanga Parbat, Aschenbrenner a fost profesorul lui Niculae Baticu la cursul de instructor de cățărăre pe stâncă pe care acesta l-a urmat în 1937.

Expediția a abordat muntele dinspre nord, pe traseul explorat din 1932, o rută foarte lungă complicată între ghețarul Rakhiot, creasta estică, Șaua de Argint, Șaua Bazhin și vârf. Confruntată cu o serie de dificultăți logistice și de vremea neprielnică, expediția a reușit instalarea unei tabere pe creasta vestică de-abia la începutul lui iulie, cu o ultimă tabără de altitudine la 6900m. Pe 2 iulie aici se instalează Hermann Buhl și Otto Kempter, având în față o imensă diferență de nivel până la vârf.

64827650 1016256202099096 1578088035294117888 n 259x400 - Istoria muntelui: Nanga Parbat 1953

Pe 3 iulie, la ora 2.30, Buhl începe urcușul către vârf, urmând ca Kempter să îl prindă din urmă. La puțin timp după răsăritul soarelui, Buhl atinge Șaua de Argint, face o scurtă pauză și continuă traversarea platoului. Kempter ajunge în aceleași locuri în jurul orei 8, slăbit și adoarme, pierzându-l pe Buhl din câmpul vizual; avea să se întoarcă pe seară la tabăra V.

Buhl își continuă drumul către vârf și pentru a putea fi mai rapid, își lasă bagajul în zona unui vârf secundar, luând cu el doar lucrurile absolut esențiale. Cu mare dificultate coboară în șaua Bazhin, unde ia două tablete de Pervitină, un medicament din clasa metamfetaminei, un puternic stimulent folosit de soldați în război. În plus, ceaiul băut era din frunze de coca, despre care se credea că îmbunătățește efectele altitudinii asupra organismului.Buhl atinge vârful Nanga Parbat la ora 19, după o creastă dificilă, și fotografiază pioletul cu steagurile tirolez și pakistanez, și apoi coboară, acesta rămânând pe vârf. Cum creasta urmată la urcare nu poate fi parcursă în coborâre fără coardă, alege o pantă înghețată spre versantul Diamir. Își pierde un colțar și, echipat doar cu bețe de schi, reușește să ajungă într-un vâlcel în apropierea crestei, unde îl prinde întunericul. Fără echipament de bivuac, Buhl își petrece noaptea în picioare, încercând să nu adoarmă; din fericire, noaptea a fost liniștită, fără vânt.

65826159 1016256208765762 3541404142771634176 n 281x400 - Istoria muntelui: Nanga Parbat 1953În timpul acelor ore de tensiune extremă, am avut senzația extraordinară că nu eram singur. Aveam un partener lângă mine, care mă îngrijea și mă asigura. Știam că e doar în imaginația mea, dar sentimentul persista…

În dimineața următoare își continuă coborârea, ajunge la bagajul lăsat în ziua precedentă și ia încă trei tablete de Pervitină. Lăsat fără suport de către colegii de expediție, reușește cu un efort extrem să ajungă la tabăra IV la peste 40 de ore de la plecare.

Stăteam întins și nu puteam adormi, mă simțeam minunat, cald și în siguranță în cortul colegilor mei. Eram plin de mulțumiri, dincolo de cuvinte, neputând concepe că am fost cu adevărat pe vârful Nanga Parbat.

Expediția a fost marcată și de controverse, Buhl acuzând conducerea de lipsă de implicare în ascensiune; pe de altă parte, arborarea steagului tirolez pe vârf, în locul celui german, ar fi iscat nemulțumiri.

Hermann Buhl este singurul alpinist din care a urcat solitar un optmiar în premieră. Moare în 1957, pe Chogolisa, la doar câteva săptămâni după urcarea în premieră a unui alt optmiar, Broad Peak, în munții Karakorum.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected.