Cu abia un ceas în urmă, un ghid montan își lepăda colțarii, bine munciți după o lungă tură de iarnă pe creasta Pietrei Craiului, una dintre clasicele alpinismului din Carpați. Gonește apoi la vale, pe poteca înghețată în urma miilor de pași care au vizitat-o în ultimele zile și, care, la adăpostul umbrei pădurii, ar fi cerut acele “gheruțe”, pe cât de mult folosite de unii, pe atât de mult hulite de alții.
Nu cu mult timp mai târziu, ghidul se află în spatele volanului, blocat în traficul infernal al serii de pe drumul național, spre Bușteni. Lovit poate de oboseala unei zile lungi, se ascunde într-un podcast lejer ori într-un blues relaxant. La adăpostul ritmului funebru al DN-ului, verifică prognoza meteo pentru ziua următoare și se asigură că toți clienții săi sunt puși la punct în ceea ce privește ora și locul de întâlnire și, bineînțeles, echipamentul necesar.
E mare bucurie când se întâlnește cu ei, cei pe care îi va conduce în ziua următoare, spre Acele Morarului. Cum ți-a fost ziua?, îl întreabă aceștia. Răspunsul este un inevitabil a fost ok, ne-am mișcat bine. Un răspuns corect, de profesionist.
În capul său, însă, înoată o mie de gânduri. Va fi vremea precum cea anuțată? Vor fi turiștii la înălțimea așteptărilor? Si, poate cea mai impotantă întrebare, voi fi eu, ghidul, în stare să merg până la capăt?
Activitatea unui ghid montan este, privită din exterior, adesea un ideal romantic. Până la urmă, de ce nu ar fi? Este tot timpul în natură, pe munte, în pădure, face mișcare, iar orice umbră de Project Manager rămâne ascunsă în rărunchii adânci ai LinkedIn-ului și al CV-ului de care ai vrea să uiți. Și, totuși, nu-i chiar așa. Nu-i deloc așa.
Un ghid montan în Carpați își trăiește viața zilnic. Fereastra de vreme bună din weekend, condițiile din teren și, pe timp de iarnă, riscul de avalanșă fac parte din rutina sa. Și cu cât vrea să ofere mai mult turiștilor săi, fie că e vorba de o zonă inedită, fie că e vorba de un traseu mai dificil, miza este aceeași: siguranța tuturor și, dacă se poate, o experiență faină pentru fiecare.
În cele din urmă, putem vorbi, în mod cinic, despre un joc matematic al expunerii zilnice, la stres, necunoscute și epuizare. Dincolo de pregătirea fizică și profesională pe care un ghid montan este dator să le aibă, componenta psihologică are un rol important în timp. Barry Blanchard, ghid montan IFMGA, mărturisea în cele mai vulnerabile scrieri ale sale că nu se simte altceva decât o coajă goală, complet epuizat în urma unei zile pline de adrenalină.
Firește, oricât am încerca să creionăm și machiem experiența unui ghid IFMGA cu cea a unui ghid din Carpați, tot am rămâne cu o întreagă carte de colorat. Sunt, însă, aspecte comune, reale și, poate, dureroase…
Temerile tăcute purtate de soțul sau o soția care așteaptă acasă și care urmărește prognoza meteo și camerele web, care șție exact ce ar putea merge prost și care încearcă să ascundă aceste gânduri sunt parte din joc. Teama instrinsecă că, acasă, se află poate un copil pentru care părintele îi oferă un exemplu de siguranță, de concentrare, de rezolvare a problemelor și, mai ales, de dragoste fără de capăt pentru natură.
A fi ghid montan nu este doar o profesie, este o pasiune, o misiune și, uneori, un test, căci, e vorba de multă pregătire, de respect și, foarte important, de cunoașterea propriilor limite. Așa cum am arătat, dincolo de romantism, a fi ghid montan este mai mult decât un simplu job, este reponsabilitate și angajament fizic și psihologic. Fotografiile, chiar dacă, superficial, zugrăvesc tabloul unei vacanțe perpetue, nu pot captura mai mult decât peisajul și o brumă sugestivă a sentimentelor încercate. În spatele scenei este mult, mult mai mult.
Ghidul nu este o mașină. Chiar dacă îi este adesea greu să își accepte public slăbiciunile, ghidul montan este un om ca toți ceilalți, are limite personale, familiale și de orice fel. Cunoaște frica și îndoiala. Aici ne oprim este o frază grea în vocabularul unui ghid montan și, totuși, în mod paradoxal, este ceea ce definește un ghid bun, competent și sincer, care își recunoaște propriile limite în fața terenului, condițiilor și clienților pe care îi însoțește.
Nu puține sunt momentele în care am ales să mă retrag din traseele propuse celor pe care i-am însoțit pe munte, cu care poate am împărțit multe momente frumoase în diverse ture. Cu toții au știut că dacă iau această decizie, o fac din motive importante și reale și, având în vedere că încrederea în parteneri este un lucru deosebit de important pe munte și în natură, le sunt recunoscător și le mulțumesc. Ah, și, apropo, cei care spun că cine apelează la ghizi e “praf” vorbesc din spatele unei tastaturi cu prea puține sinapse.
Ghidul montan este, dincolo de orice, un om.
Și, în ceea ce mă privește, toate experiențele la care mă uit acum din viitor, atât cele frumoase, cât și cele cu provocări, m-au ajutat să îmi cunosc mai bine limitele și, mai mult decât toate, să ofer mai multă siguranță celor pe care îi insoțesc, în condiții diverse, în orice anotimp. Până la urmă, cu înțelepciune, niciun eșec nu este un eșec, ci un pas înainte.