Adesea întâlnesc conceptul de traseu turistic utilizat pentru a desemna un traseu marcat de drumeție. De fapt, printre iubitorii mersului pe munte, plutește confuzia între conceptul general de turism (și, implicit, adjectivul “turistic”) și drumeție, ca activitate montană de bază, și cățărarea/alpinismul ca sport sau, mai degrabă, ceva… “altceva”, ceva deosebit. Plecând de la definiția turismului, voi încerca, în rândurile următoare, să arăt care sunt rădăcinile acestui concept și de ce toate activitățile montane, atât drumeția, cât și cățărarea, alpinismul sau schiul sunt, de fapt, activități de turism.

Mai întâi de toate, trebuie să răspundem la întrebarea Ce este un turist? Conform dicționarului Cambridge, turistul este o persoană care vizitează un loc pentru agrement sau din interes, aflat obicei în vacanță. Pentru limba română trebuie să consultăm definiția turismului, care, conform DEX, este următoarea:
TURÍSM, (2) turisme, s. n. 1. Totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări etc.). 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo. |
Din cele două definiții de mai sus putem desprinde o concluzie, și anume că turismul este legat de activitățile recreative desfășurate înafara casei, la distanță. Prin urmare, pentru cei care o fac în mod recreativ, mersul pe munte, în toate formele sale, reprezintă o activitate de turism. Și, totuși, de unde vine conceptul greșit prin care numai drumeția este asimilată turismului, în timp ce alpinismul este altceva? Pentru asta, trebuie să privim înapoi spre istoria mersului pe munte în România.
Cea mai mare parte a Carpaților românești a fost accesibilă omului încă din timpuri străvechi și, astfel, munții au fost parcurși încă din antichitate în interes militar sau comercial. Este foarte posibil ca și activitățile turistice, recreative, să fi început tot în aceeași perioadă, însă, fără mențiuni documentare, nu vom ști niciodată. Prima drumeție din Carpații românești este menționată documentar în 1598, în munții Apuseni; în 1683 a avut loc o altă excursie în munții Transilvaniei. În perioada 1767-1791 au loc primele drumeții în Bucegi despre care putem afla din surse scrise, iar în 1809, mitropolitul Veniamin Costache urcă pe Ceahlău. Totuși, deși exista atracția unor anumite persoane pentru turismul montan, nu putem vorbi de o activitate constantă de turism până la înființarea SKV (Siebenburgischen Karpaten Verein – Asociația carpatină ardeleană), prima asociație turistică de pe teritoriul României de astăzi, înființată la 28 noiembrie 1880. Prin activitatea sa, SKV a contribuit decisiv la dezvoltarea turismului în Carpații românești, o bună parte a infrastructurii turistice utilizate astăzi fiind rezultatul eforturilor acestei asociații. După acest moment, încep să apară tot mai multe asociații turistice, dintre care merită amintite EKE (Erdélyi Kárpát Egyesület – Societatea carpatină ardeleană), STR (Societatea turiștilor din România), TCR (Turing Clubul României), ADMIR (Asociația drumeților din munții iubiți ai României) și CAR (Clubul Alpin Român). Aceste asociații au promovat, alături de mai vechea SKV, eforturile de promovare a turismului montan din Carpații românești, prin realizarea de poteci și marcaje, construcția de cabane, organizarea de excursii de dificultate variată, pregătirea de călăuze și organizarea de cursuri de tehnică alpină modernă.
Un punct de cotitură în turismul montan românesc a venit în 1948, când au fost dizolvate asociațiile turistice existente și a fost înființată Asociația Turismului Popular (ATP), o organizație care, prin statut, organiza si dezvolta turismul, sub toate formele: turism general, camping, turism de munte si alpinism tehnic. E ușor de observat o schimbare de optică; deși era o asociație dedicată dezvoltării turismului în general, înlocuiește termenul de “drumeție” cu “turism de munte”! În continuare, urmând modelul sovietic de organizare, alpinismul va fi separat în mod artificial de turismul montan de către autoritățile comuniste și considerat sport; în 1950 apar primele cluburi sportive de alpinism, iar în 1953 începe celebrele concursuri de alpinism, cunoscute sub numele de alpiniade. Este perioada în care alpinismul ca formă de turism devine dificil de practicat pentru amatori, respectiv pentru cei nelegitimați ca sportivi la cluburile de profil. “Ruperea” alpinismului de turismul montan este desăvărșită în 1967, când este înființată Federația Română de Turism-Alpinism (FRTA), organ care reglementa alpinismul și campionatul național.
Așadar, în perioada comunistă a apărut conceptul eronat prin care alpinismul este considerat exclusiv un sport, iar drumeția “doar” turism… Organizarea oficială din perioada comunistă a dăinuit până în 1990, când nou-înființata FRAE (Federația Română de Alpinism și Escaladă) a preluat defuncta FRTA, însă alpiniadele, concursurile de alpinism, au continuat până în 1996.
Ca și în perioada comunistă, drumeția a rămas cea mai importantă activitate turistică din Carpații românești, ca număr de practicanți. Într-o bună parte, ea se desfășoară pe infrastructura existentă încă de-acum un secol, iar aici mă refer atât la poteci, cât și la cabane, acelea care au mai rămas în picioare… Există și initiațive de schimbare, cum ar fi un nou sistem de clasificare a potecilor de munte care să fie mai apropiat de standardul internațional, însă, la acest moment, este doar un proiect.
După ’90, practicarea competițională a alpinismul a scăzut tot mai mult, actuala organizare sportivă fiind legată doar de cățărare și având un număr extrem de restrâns de sportivi legitimați. În ceea ce privește turismul, alpinismul și cățărarea, au început să fie din nou practicate în România pe scară largă. După un moment de cumpănă la începutul anilor 2000, când numărul de practicanți și nivelul lor erau foarte scăzute, în prezent, ele sunt activități populare pentru români, care le practică atât în Carpați, cât și în munți din afara țării. Toți acești oameni, care se cațără de plăcere, fac alpinism de plăcere, sunt, de fapt, turiști – și nu este nimic rău în asta, nu este o denigrare a alpinismului sau a propriilor abilități, ci doar o recunoaștere a faptului că alpinismul este, în primul rând, o formă de turism!
Totuși, deși au trecut mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, astăzi încă percepem ecourile acelei perioade în ceea ce privește congruența între drumeție și turism, pe de o parte, și alpinism și sport, pe de alta.