Fisura Albastra, poate cel mai cunoscut traseu de cățărare din Carpații românești, a fost urcată în premieră, într-o primă variantă, între 4 și 6 august 1952, de către echipa Armatei, condusă de Emilian Cristea.
Prima denumire în #istoriamuntelui pentru marea fisură vizibilă din Bușteni a fost de Fisura Mare, ce domina Peretele Vertical al Coștilelor, înălțat deasupra Gălbinărilor. Denumirea actuală îi aparține lui Dan Popescu care, în 1939, aflat într-o plimbare în Circuri (denumire adoptată în dauna mai vechilor “gălbinări”), retează optimismul unui prieten:
Ce, mă, te uiți la ea? Nu vezi că e albastră?, adică imposibil de urcat.
Prima tentativă cunoscută de urcare a traseului Fisura Albastra are loc în 1945 de către grupul compus din Toma Boerescu, Gheorghe Roșculeț și Emilian Cristea. Ulterior, prin tenacitatea lui Cristea, au loc tentative anuale, în încercarea de a urca râvnitul traseu.
În presa vremii și în spiritul propagandei, diferența de nivel în Fisura Albastra variază în viziunea autorilor între 730m și 800m, în realitate traseul acoperind aproximativ 300m deasupra Circurilor Văii Albe, unde se poate ajunge prin mai multe căi elementare.
Sub presiunea prelaților Armatei, în 1951 este atins hornul La Tendor, denumire datorată dispozitivelor în formă de țeavă, cu șuruburi la capăt, utilizate pentru urcarea fisurilor în mod artificial. Cu ajutorul acestora, se ajunge la mica platformă a Bivuacului II, însă traversarea este prea anevoioasă și întunericul nu mai permite efectuarea ei. Se coboară cu 60 m mai jos şi […] începe odihna. Cea de-a treia zi este şi mai grea. Capul de coardă dă semne de oboseală, secundului îi cade o piatră pe mînă […] Traseul este surplombat. După o regrupare, se pare că obstacolul următor este de netrecut.
În vara lui 1952, dorind a închina victoria zilei de 23 august, au loc noi tentative. În cele din urmă, echipa formată din Aurel Irimia și Emilian Cristea răzbește în creastă la data de 6 august, pe un traseu care ocolește Fisura efectiv.
În ciuda tenacității lui Emilian Cristea și a impresionantelor resurse puse la dispoziție, echipa Armatei nu a parcurs zona superioară a Fisurii Albastre, marcată la capăt de un impresionant tavan. Atât în presa vremii, dar și în cea ulterioară, acest lucru nu a fost evidențiat direct, Cristea suștinând că “a urcat Fisura Albastra”. Mai mult, se impune o precizare foarte importantă în legătură cu evenimentele lunii august 1952, când, blocați la aproximativ 80 de metri sub creastă, Emilian Cristea și Aurel Irimia au primit ajutor de sus, de la Radu Constantin, fiind tracționați pe ultima porțiune a peretelui. Abia în anul următor, venind de sus, porțiunea Feței Muștelor avea să primească pitoane, dar și un cablu.
În ceea ce privește ordinea cățărătorilor, Emilian Cristea este menționat drept cap de coardă, însă au existat argumente fondate care au contrazis acest fapt, considerând că Aurel Irimia a fost primul, întrucât cooptarea sa în echipa Armatei a adus progrese notabile în traseele propuse. Drept răsplată pentru meritele lor, Cristea și Irimia au devenit maeștri ai sportului în 1955.
Fisura Albastra, în varianta ei directă, a fost urcată între 1955 și 1956 de către o echipă brașoveană condusă de Alexandru Floricioiu, reducând la tăcere eforturile Armatei și demolând soclul propagandistic care făcuse legende din traseu și din “cuceritorii” ei.
—
Bibliografie: M. Ordean, Sus la munte, la izvor, 2020
Prima frază cuprinde un fals; restul articolului drege busuiocul, dar impresia generală rămâne eronată, cum că traseul a fost terminat în trei zile, în 1952.
Acele trei zile au reprezentat ultima încercare de a termina traseul, respectiv ieșirea în creastă, prin tracționare de către Radu Constantin. Kargel menționează premiera între 1952-1953; adică ieșirea în creastă, cum s-a putut, și, respectiv, terminarea traseului…
“În anul următor 1953 coborînd din creastă, ei au pitonat de sus în jos cei optzeci de metri, montînd şi un cablu de sîrmă” – se poate spune astfel că în 1953 s-a efectuat o PREMIERĂ? Socot că nu, deci premiera este până la punctul în care s-au blocat în ’52…
Dă-mi și mie un link, la niște scrise de ale tale.
Mă referisem la Mircea Săndulescu.