Vârful Annapurna, 8091m, 3 iunie 1950, după amiază: doi francezi pășesc pe vârf, Maurice Herzog și Louis Lachenal. Unul este conducătorul expediției, celălalt este ghid profesionist din Chamonix. Este primul optmiar urcat de om.
Annapurna, al zecelea gigant al lumii, este un munte ce se află în Himalaya centrală, pe teritoriul Nepalului și, până la momentul urcării sale din anul 1950, nu s-a știut nimic de el în lumea occidentală. În 1949, când Nepalul și-a deschis granițele pentru expediții, un grup de ornitologi americani a pătruns în valea Krishna Gandaki ce separă două masive dominate de câte un optmiar: Dhaulagiri (8167m) și Annapurna (8091m).
Expediția franceză din 1950 a ales ca țintă a ascensiunii această zonă, practic neexplorată. Neavând la dispoziție nici măcar fotografii ale munților respectivi, francezii nu și-au fixat obiectivul, rămânând să decidă la fața locului asupra căruia dintre cele două vârfuri de peste 8000 de metri să facă tentativa de escaladă. Expediția a părăsit Franța la sfârșitul lui martie și s-a întreptat către India cu patru tone și jumătate de bagaje, alimente și echipament. Atrași de eleganța formelor și de poziția sa singuratică, precum și de înălțimea mai mare, francezii și-au îndreptat la început atenția spre Dhaulagiri, însă, după numeroase explorări și tatonări ale versanților, au ajuns la concluzia că acest munte era prea dificil pentru posibilitățile expediției. Privirile s-au îndreptat atunci către al doilea obiectiv, Annapurna.
Conducător al expediției fusese ales Maurice Herzog, mai mult din considerente de ordin patriotic și politic, având în vedere înfrângerea rușinoasă suferită de Franța în război și avântul naționalist al anilor ’50. Echipa a fost întregită de unii dintre cei mai buni alpiniști și ghizi montani ai timpului, Lionel Terray, Louis Lachenal și Gaston Rébuffat, de amatorii Jean Couzy și Marcel Schatz, doctorul Jacques Oudot și cineastul Marchel Ichac. În ajunul plecării, membrii echipei au fost reuniți la sedul clubului alpin francez și li s-a cerut să jure credință liderului și să urmeze orice ordin al acestuia în interesul expediției și să semneze un contract prin care se obligau să nu publice nimic despre expediție timp de 5 ani de la încheierea acesteia.
Apropierea spre tabăra de bază nordică a Annapurnei este una dintre cele mai dificile în prezent, iar în 1950, într-o regiune necunoscută, a pus mari probleme francezilor, nu de puține ori fiind nevoiți să contruiască punți și să care echipamentul prin torenții glaciari, cărăușii angajați refuzând trecerea anumitor pasaje. La 17 mai instalează tabăra de bază și în ziua următoare, Terray și Lionel atacă creasta nord-vestică; după 5 zile de cățărare cum nu se mai făcuse până atunci în Himalaya, se hotărăsc să renunțe, terenul fiind prea dificil pentru șerpași. De-abia la 23 mai, instalează tabăra I pe traseul ingenios descoperit de Rébuffat printre seracurile și crevasele feței nordice, care, deși nu punea dificultăți tehnice importante, era extrem de expus avalanșelor.
La poalele Annapurnei aveam doar câteva zile până la sosirea musonului. Asta ne-a făcut să alegem o rută extrem de periculoasă. Astăzi sunt convins că ne-am asumat riscuri inimaginabile. Pentru a doua ascensiune, nu recomand deloc acest traseu, scria Lachenal în jurnalul său, publicat în textul original, necenzurat, de-abia în 1996.
În ciuda timpului extrem de limitat, echipa se mișcă admirabil, aproape ca un ceas precis. Datorită unui transport eroic realizat de Terray, la data de 2 iunie echipa de asalt, formată din Herzog și Lachenal, este pregătită de plecare dis de dimineață. Abandonează tot au considerat că poate fi lăsat în urmă, chiar și coarda și, după o noapte nedormită, pornesc la ora 6 spre vârf. Frigul îi pătrunde, cu toate că sunt îmbrăcați cu toate hainele pe care le aveau, iar Lachenal este nevoit să se oprească și să își descalțe bocancii simpli din piele, speriat de reala posibilitate a degerăturilor.
Dacă eu mă întorc, tu ce faci?
Voi continua singur, voi merge singur până în vârf, răsună limpede vocea lui Herzog.
Atunci te urmez. Sacrificiul făcut de Lachenal pentru prietenul său este eroic.
La ora după amiezei cei doi ajung pe vârful Annapurna. Lachenal, își zorește coechipierul, însă acesta, prins într-o transă euforică, zăbovește minute în șir pe vârf. Ghidul din Chamonix se grăbește și coboară primul. Herzog îl urmează, însă distanța dintre ei se mărește constant. Își pierde mănușile. Le privește cum se duc, fără a schița vreun gest, fără a porni după ele. Nicio secundă nu s-a gândit să scoată din rucsac ciorapii de rezervă pe care îi poartă întotdeauna cu el tocmai pentru a contracara un astfel de accident. Sunt luați în primire de Terray și Rébuffat, care le îngrijesc toată noaptea degerăturile, după știința vremii. 
Coborârea este extrem de dificilă și cei patru se rătăcesc în furtună. Petrec noaptea într-o crevasă, împărțind un singur sac de dormit, adus de Terray, care își “învinge egoismul animalic”. Situația se înrăuțește și mai mult în ziua următoare, echipa de vârf suferind de groaznice degerături, iar ceilalți doi de oftalmie. Sunt salvați de Schatz și Couzy, care urcaseră în întâmpinarea lor. Șerpașii intră și ei în acțiune pentru evacuarea invalizilor și, după o miraculoasă supraviețure a unei avalanșe, francezii încep lungul marș de retragere. Lui Herzog și lui Lachenal li se amputează degetele, degerăturile suferite fiind mult prea avansate. Rébuffat are și el dificultăți în a se deplasa și este cărat de șerpași. Dintre cei patru actori principal, Terray este singurul care se deplasează cu forțe proprii.
Scump plătită, victoria alpiniștilor francezi pe Annapurna în 1950 a avut parte de un ecou mondial în #istoriamuntelui, cu mult peste ce putuseră cei mai optimiști să-și imagineze, reușind să cucerească la prima tentativă un vârf necunoscut de 8000 de metri. Presa vremii l-a ridicat pe Herzog la rangul de erou național, pierzându-i total din vedere pe ceilalți membri ai expediției, chiar și pe Lachenal. Cartea sa devine un bestseller internațional și redă întâmplările într-o nuanță de poveste a frăției și camaraderiei, țesută în jurul său ca pilon principal al ascensiunii. Are o carieră politică de succes și moare la 93 de ani.
La doar o săptămână după sosirea în patrie, Lionel Terray punea mâna pe piolet și își relua meseria de ghid în Chamonix, urmând a participa la expedițiile franceze de succes pe vârfurile Fitz Roy și Makalu, la aceasta din urmă participând și Jean Couzy. Moare în 1965, în urma unui accident de cățărare.
Gaston Rébuffat a obținut succese remarcabile ca scriitor, fotograf, conferențiar și regizor. Louis Lachenal, unul dintre cei mai talentați alpiniști ai generației sale, sfârșește anonim în 1955, dispărând cu schiurile într-o crevasă de pe un ghețar mult umblat de turiști. În jurnalul său scria că această ascensiune a fost ca oricare alta, mai înaltă decât Alpii, dar nu mai importantă.
Mai sunt și alte Annapurne, își încheie, profetic, Herzog cartea.