Istoria muntelui: George Mallory

George Mallory este sinonim cu explorarea timpurie a muntelui Everest, el fiind motorul celor trei expediții din anii ’20. El este autorul unuia dintre cele mai cunoscute citate legate de munte; întrebat de un reporter din New York de ce și-ar dori cineva să urce pe Everest, Mallory a răspuns pentru că este acolo.62641756 996436500747733 1388060969673949184 n 295x400 - Istoria muntelui: George Mallory

Pentru Mallory, Everestul devenise o idee fixă. Tragedia cu care se încheiase expediția din 1922, dar și câteva traume legate de războiul mondial, ar fi putut alimenta această obsesie. Astfel, în timpul călătoriei spre India, la începutul expediției din 1924, îi scria soției sale că nu se putea imagina revenind înfrânt, iar unui fost coleg îi relata că va ajunge pe vârf fie cu voia lui Dumnezeu, fie trăgându-se cu dinții de vânt.

Noutatea expediției din 1924 o reprezenta utilizarea oxigenului suplimentar și prin prezența în echipă a lui Andrew Irwine, cu experiență redusă în alpinism, însă cu un imens talent tehnic și mecanic, liderul Noel Odell se asigura că pretențioasa instalație va funcționa fără probleme.

Totuși, în ciuda acestui avantaj tehnologic, Norton și Somervell, doi dintre alpiniștii veterani ai expediției, pornesc pe 4 iunie spre vârf fără a utiliza oxigenul suplimentar. Pornind din tabăra de la 8170m, aleg să evite creasta nord-estică prin traversarea spre ceea ce avea să fie numit Marele Culoar sau Culoarul Norton. Traversarea benzii galbene pune mari probleme celor doi și, în apropierea capătului superior al culoarului, iau decizia de a se întoarce. Atinseseră altitudinea de 8570m, după un efort remarcabil fără oxigen suplimentar.

Nu se poate spune cu certitudine, însă există mari posibilități ca această altidudine să nu fi fost depășită de om până în 1952, când Raymond Lambert și Tenzing Norgay atingeau 8595m pe creasta sud-vestică.

Pe 6 iunie, M62057763 996442817413768 1103714291929841664 n 400x238 - Istoria muntelui: George Malloryallory și Irvine încep urcarea din șaua nordică, utilizând oxigen suplimentar. Petrec noaptea în tabăra VI, la 8170m, și trimit un mesaj scris prin care îl informează pe Odell că au pierdut arzătorul. În dimineața zilei de 8 iunie, de la tabăra V, Odell privește spre creasta nord-estică și zărește siluetele lui Mallory și Irvine undeva sub “ultima treaptă de dinaintea piramidei vârfului, mișcându-se ca și cum ar dori să recupereze timpul pierdut”. Norii acoperă muntele, iar Mallory și Irvine intră în #istoriamuntelui.

Trupul lui Mallory a fost descoperit în 1999, bine conservat de clima muntelui, la altitudinea de 8200m. Culcat cu fața în jos, degetele erau încleștate de parcă ar fi încercat să oprească o cădere. Piciorul drept era fracturat grav, iar în ultimele momente l-a acoperit cu cel stâng, pentru a alina durerea. De brâu era legat cu o sfoară de bumbac, retezată la aproximativ trei metri de corp.

 

 

Întrebarea care încă stăruie este dacă Mallory și Irvine au atins vârful #Everest înainte de a își pierde viața la coborâre. Cele mai multe argumente indică un răspuns negativ la această întrebare. Și, totuși…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected.