Creasta Vartopel – Arpasel este cel mai accidentat segment al crestei principale a munților Făgărașului. Din punct de vedere geografic, ea închide, spre nord, căldarea Fundu Caprei, și, căldările Arpășelului și Vârtopelului. Parcurgerea crestei cunoaște două zone distincte, Creasta Vârtopel, între binecunoscuta Fereastra Zmeilor și șaua Vârtopel, și, respectiv, Creasta Arpășel, între șaua Vârtopel și Portița Arpășelului. Creasta este ușor accesibilă atât de la Bâlea Lac, cât și din zona cabanei Capra, din drumul Transfagarasan întrucât ele se parcurg frecvent împreună, așa cum le-am parcurs și noi în vara trecută, le voi considera un traseu singular.
Creasta Arpasel a fost parcursă pentru prima dată în 1912 de către Ruppert Schmauz, F. A. Friedsmann, V. Kravietzky, membrii SKV, încă o dovadă a faptului că începutul turismului în munții Fagarasului și Carpații românești este strâns legat de sașii transilvăneni. În parcurgere au fost utilizate trei corzi de cânepă a câte 60 de metri, espadrile cu talpă din sfoară și pitoane cu inel de alamă. Necunoscând tehnica rapelului Dulfer, au coborât porțiunile verticale asigurați cu o coardă la centură și ținându-se cu mâinile de o alta; la sfârșitul turei, cei trei, cu mâinile însângerate, ajung pe seară la Sibiu.
Anul trecut am ajuns de două ori pe Creasta Vârtopel – Arpășel, însoțind de fiecare dată iubitori de natură și de înălțimi. De fiecare dată am parcurs creasta de la est spre vest, parcursul în acest sens fiind cotat sec cu un clasic 3A românesc; apreciem că acest grad este unul supraevaluat, Arpășelul, parcurs de la răsărit înspre apus, având o dificultate tehnică de maxim gradul 4 UIAA. În sensul invers, care presupune cățărarea celor mai dificile zone stâncoase, este mai dificil și este o temă pentru o plimbare viitoare.
Nu voiesc a răpi atenția cititorilor cu detalii abundente despre itinerar, Mihai Dăițoiu oferind deja o descriere mai mult decât amânuțită a traseului. Doresc însă să împărtășesc cu voi câteva impresii personale ale acestui frumos traseu, despletite din cele două zile de vară petrecute acolo.
Să lași în urmă Fereastra Zmeilor, cu a ei forfotă de turiști în toiul verii, și să urci treptele de iarbă spre Cetatea Vârtopel, e ca o eliberare. Deodată te ridici deasupra lumii și ești mai aproape de înalt. Glasurile văii dispar și auzi doar vântul care șuieră prin strungi. Și ce șuieră! Ajuns pe creastă, Vârtopelul îți apare împunător; e cel mai înalt și pare că până la el nu-i chip s-ajungi. Pașii își găsesc însă cu ușurință calea de-a lungul lespezilor înguste și ascuțite, mărginite de hăuri amețitoare, și nu trece mult până ajungi pe Turnul Vârtopel. Până aici a fost un traseu frumos de carpatism, iar un rapel de 15-20 de metri te desparte de segmentul următor.
Creasta Arpasel debutează cu urcare frumoasă până pe vârful Fântâna, unde dai piept pentru prima dată cu șistul friabil și sfărâmicios ca un sertar de cuțite. Cobori agale de pe creștetul său și păsești pe Vârful lui Adam, neașteptat platou înierbat în mijlocul unei creste sălbatice și vechi punct de hotar al vechiului Regat, acum amintit numai de fiarele contorsionate și înfipte adânc în munte. Privirea îți zboară pretutindeni și, de n-o fi ceață ori de-i fi norocos ca ea să se spargă în valuri peste dinții crestei, vei avea ce-ți aminti peste ani. Tara Fagarasului ți-e la picioare. Mușeteica parcă n-a fost niciodată mai frumoasă, Muchia Albota se despletește pe de-a-ntregul, impunătorul Buteanu nicicând mai atrăgător. Sub tine, Arpășelul își arată dansul colților de stâncă, cu Obeliscul ce parcă păzește intrarea și cele două Urechi ale Iepurelui, ușor vizibile din lumea de jos și de aici parcă inabordabile. Din nou îți joacă feste perspectiva și după ce te strecori pe lângă Obelisc, ajungi rapid la baza primei urechi și prima porțiune adevărată de cățărare pe stâncă de azi. Pasajul debutează cu o lespede înclinată și spălată și nu poți să nu te gândești cum te-ai descurca aici pe umezeală. Ocolești un pic spre stânga și te salți peste câteva praguri și ești sus, pe creștetul primei urechi, gata să-ți asiguri partenerii de tură. Spre Spintecătura Iepurelui aluneci pe coardă, în rapel vertical, de unde continui urcușul celei de-a doua urechi. Mai scundă, însă mult mai friabilă decât surata estică, și urechea vestică se coboară tot cu ajutorul corzii, în două rapeluri de această dată. Dincolo de ea, mai treci un prag stâncos, după care locurile se mai domolesc și continuă sus-josul șeilor înșirate pe creastă, cu aceleași considerabile hăuri de-o parte și de alta.
Vârful Portița – unde vântul te mușcă binișor – este ultimul vârf al crestei Arpasel și îl cobori în două rapeluri, unul de vreo 15-20m, până sub o surplombă, iar al doilea de aproximativ 40 de metri, până în strunga Portiței Arpășelului. Ai grijă cum arunci corzile, căci de-i vânt le vei încâlci peste țancurile pereților, iar de nu potrivești direcția bună, vei urca pe ele înapoi.
…
Un frumos traseu de cățărăre pe stâncă în muntii Fagarasului, evident, pe timp de vară, Creasta Vartopel – Arpasel oferă o experiență alpină deosebită, fără a fi foarte dificilă din punct de vedere tehnic, însă extrem de expusă pe alocuri și dificil de protejat pe cea mai mare parte, o cădere putând avea urmări neplăcute.
Deși denumită creastă, Vârtopel – Arpășel este, fără îndoială, un parcurs mai aerian și expus față de un alt segment accidentat al crestei principale a munților Fagarasului, Custura Sărății. Nefiind accesibilă decât cu utilizarea materialelor tehnice și a unei bune deprinderi cu înălțimile, traseul turistic ocolește creasta pe la bază, prin căldarea Fundu Caprei.
…
Cobori atent vâlcelul plin de grohotiș de sub Portiță și apuci prin căldarea Fundu Caprei până unde pașii-ți sunt pe iarbă, printre flori. E seară și nu le admiri culorile, dar le simți prezența, pe măsură ce zumzetul șoselei și al civilizației e tot mai aproape.
