Despre Braul de Mijloc din Piatra Craiului a curs atâta cerneală, atât din condeiul înaintașilor, cât și din tastele internauților, încă mi-i greu a crede că mai pot adăuga ceva. Probabil cel mai cunoscut traseu de carpatism din Piatra Craiului, e greu a crede că Brâul de Mijloc mai prezintă interes pentru vreun articol sau relatare de tură. Și, totuși, vreau să împărtășesc cu voi povestea unei plimbări pe Brâul de Mijloc, de la întâiul lui cuptor al anului 2018, o zi mohorâtă și închisă, după o lungă perioadă de ploi.
Alături de ciobani, care cunoșteau foarte bine versantul estic – o bună dovadă în acest sens fiind denumirea celui mai înalt vârf, Piscul Baciului, vânătorii de capre negre au realizat primele incursiuni în abruptul vestic al Pietrei Craiului încă din secolul al XIX-lea. Datorită așezării geografice, primele călăuze ale Pietrei Craiului au fost de origine săsească, iar practica ghidajului montan din acea vreme era puternic influențată de stilul austriac, Transilvania fiind parte a Imperiului la acea vreme. Deși multe materiale apărute în perioada comunistă suștin altfel (da, de scrierile lui Dunăreanu vorbesc!), istoria explorării Westwand-ului este strâns legată de nume precum Oskar Tontsch, Carol Lehmann și mulți alții, iar în acest sens recomand cu căldură recenta apariție a editurii România Pitorească.
Lăsând totuși pagina de istorie pentru o discuție viitoare, revenim la mohorâta zi de iulie în care i-am întâlnit în curtea cabanei Plaiu Foii pe Magda și Doru, urmând a parcurge împreună ramura nordică a Brâului de Mijloc, celebrul traseu de carpatism al Pietrei Craiului. După o lungă perioadă ploioasă, pădurea este umedă și urcușul este anevoios în zona traseului marcat ce ocolește Malul Galben. Ajungem la refugiul Speranțelor după vreo două ceasuri de mers și, după ce povestim un pic despre fosta Cabană Ascunsă, strâns legată de istoria acestor zone, punem căștile pe cap și luăm de cap Brâul de Mijloc, al cărui capăt nordic își are originea în bazinul Padinei lui Călineț.
Urmând vechiul hățaș al Brâului de Mijloc, intersectăm, pe rând, Vâlcelul Caprelor și Valea Podurilor și, după ce trecem prin strâmtoarea trecătorii Termopile, intrăm în lumea de piatră a Amfiteatrului Colților Gemeni. Fără a ne da seama, câșțigăm altitudine și ne ridicăm ușor deasupra creștetului pădurii pline de stropii ploilor trecute. Ne continuăm drumul spre sud și intersectăm firul Văii Ciorânguța, de unde simțim privirile curioase ale unei capre negre, pe care o și vedem pe un tăpșan înierbat. E un moment bun a aminti că Ciorânguța, descrisă de Emilian Cristea în monografia sa drept o vale accesibilă, care urcă spre creastă fără dificultăți, se pierde în pereți inaccesibili și prezintă o mare capcană celor insuficient documentați.
Intrarea în largul bazin al Văii Vlădușca este ușor de rescunoscut prin rampa ascendentă cu lespezi de pe malul sudic, locul fiind cunoscut sub numele de La Plăci. Urcarea este elementară, însă am ales asigurarea participanților cu coarda, stânca fiind umedă și alunecoasă. Pentru parcurgerea în sens invers se poate amenaja o balustradă sau se poate coborî în rapel pe timp ploios, existând un piton bunicel în acest sens. Dincolo de acest loc, hățașul Brâului de Mijloc urcă definitiv deasupra pădurii, urmând a străbate doar zone stâncoase până departe, spre capătul sudic. Peste firul încă unui vâlcel – cu Poieni – ajungem la gura grotei La Ulcior, unde apa rece se adună într-un căuș natural, fiind, de altfel, singura sursă de apă din această zonă și cea mai înaltă din masiv. Nu departe ajungem la locul de cort Elis, reper important al Brâului de Mijloc, din apropiere desprinzându-se, în coborâre, traseele Anghelide și Vâlcelul Crăiței, iar în urcare, Scocul Bun, cale de legătură cu creasta nordică.
Dincolo de locul de cort Elis, hățașul brâului urcă puternic spre Vâlcelul Căldării Ocolite și spre Trecerea Mult Dorită. Este important de precizat că în aceste locuri Brâul de Mijloc are o discontinuitate geologică, prispa înfundându-se undeva sub Turnurile Șpirlei; hățașul reușește, totuși, să străbată zona frământată a Căldării Ocolite și să răzbească deasupra Turnurilor în ceea ce se numește Trecerea Mult Dorită. Această zonă este cea mai dificil de parcurs din întreaga desfășurare nordică a Brâului Mijloc, atât din punct de vedere al orientării, cât și din punct de vedere al dificultăților tehnice, având parte de câteva treceri expuse și o săritoare de aproximativ 10-12m, unde este recomandată asigurarea coechipierilor.
Deși oboseala începe a se face simțită, ne continuăm drumul și, curând, ajungem în traseul marcat cu bandă roșie, traseul lui Deubel, vestitul La Lanțuri. La peste 2000 de metri, suntem complet învăluiți de ceață și, preț de câteva clipe, câțiva stropi de apă par a ne convinge că plouă. Avem însă noroc și, cu atenție și deosebită grijă, coborâm toate săritorile traseului, ajutându-ne de lanțuri acolo unde este necesar. E un moment greu, căci oboseala încetinește mult viteza de deplasare, iar stânca umedă îndeamnă la atenție sporită. La ieșirea din abrupt, imediat sub Zăplaz, avem parte de un moment spectaculos cu ultimele raze ale zilei revărsate printre norii negri.
Ne-am bucurat de o frumoasă zi în Parcul Național Piatra Craiului, pe trasee unde am fost doar noi și caprele negre. M-am bucurat să fiu alături de Magda și Doru în momentele de descoperire a acestor zone minunate, care, deși mult luate în bocanc de turiști, au încă bijuterii de oferit, fie că e vorba de-o frântură de istorie, de-un chiuit de capră sau de-o garofiță uitată în iarbă…
1 thought on “Braul de Mijloc nordic, Piatra Craiului”