În ger la Țigănești, în Bucegi

Aveam proaspete în minte stâncile îmbrăcate de zăpadă din Retezat. Iarna era de-abia la început, așa că o incursiune în Bucegii îmbrăcați în alb, la refugiul Țigănești, este o idee minunată.

Zona vestică a munților Bucegi sau, așa cum este cunoscut, versantul brănean, este o zonă calcaroasă, de legătură cu masivul vecin Piatra Craiului. Pe lângă alcătuirea geologică predominantă, această zonă prezintă mai multe similarități cu Crăiasa vecină, precum solurile și vegetația.

În lipsa unui mijloc propriu de transport, am ajuns în Bran printr-o combinație de tren și autobuz. E o dimineață de sâmbătă, iar la Castelul Bran, zis și Castelul Dracula cu scopul de-a mai mulge un portofel, forfota e în toi. Andrei și cu mine urcăm cu spor pârtia de la marginea satului. E puțină zăpadă în jur, dar copiii reușesc mereu să facă din asta un motiv de bucurie. Deasupra noastră, cerul e mohorât și greu. În sinea mea, nădăjduiesc a fi o pătură de nori, una prin care să scoatem capetele către apus.

Înainte de intrarea în pădure, zărim cu coada ochiului un huhurez mare, care ne pândește de pe crengile unui molid solitar. Încercând să-l imortalizăm în imagini, domnul cu pene se plictisește a ne fi muză și își ia zborul, greoi și serios. Prin pădure, poteca șerpuiește în serpentine largi și, nu după mult timp, ne aflăm în zona de gol alpin. Aici, unde vântul a putut-o spulbera în voie, zăpada este mare și mersul devine anevoios.

Privesc spre cer și strălucirea mată a soarelui îmi spune că ieșirea din nori e aproape. Până acolo însă, ceața ne învăluie complet și ne scufundă în alb nesfârșit. Vântul suflă rece și mă opresc să-mi pun mănușile, căci nu-i de glumă! Andrei își pune chiar mănușile de puf și arată ca un rac cu clești bleu, călduroși. Lăsând în urmă Portița Clincei, nu ne mai desparte de creastă decât lungul urcuș până-n vârful Țigănești. Suntem doar noi și muntele, acoperit de zăpadă și învăluit în ceață deasă.

Deodată, o spărtură în nori anunță mult așteptatul moment. Printr-o fereastră a păturii de ceață, Turnurile Țigănești sclipesc în soare. Întind mâna să le-ating, dar până acolo mai e cale lungă. Traseul pe care îl urmăm spre creastă ocolește zonele în care riscul de avalanșă este evident; o luăm pe “lungitură”, cum s-ar zice, urcând piciorul Clincei până sus, la intersecția cu creasta Țigănești, după care rămânem pe linia crestei până în șaua refugiului. Pân-acolo, însă, nu mă opresc din fotografiat. Spectacolul e sublim! Degetele încep să-mi amorțească, însă uit de ele și privesc în jur cu nesaț, prin ocular. Vreau s-aduc acasă măcar o bucățică din frumusețea spectacolului la care suntem martori.

Ieșim sus, în creasta Țigănești. Soarele stă s-apună, zăpada e necălcată și norii se joacă în jur. E minunat! Andrei deschide calea pe culme, în timp ce eu și aparatul de fotografiat am devenit de mult o singură entitate. Uite și refugiul, colo-n depărtare, acoperit de viscol pe-o parte! Și uite și Bucșoiul, regele nordic al Bucegilor!

Trecem pragul refugiului odată cu ora albastră. Frigul e pătrunzător și, odată ce ne oprim, îi simțim dinții nemiloși. Culcușul se aranjează repede – întindem saltelele și sacii de puf, adăugăm câteva straturi călduroase și, cât ai clipi, arzătoarele sfârâie vesele. E foarte frumos. Senzația de frig este alungată rapid și trec ore bune până când somnul cade peste pleoape și fermoarele se închid.

Nemiloasa alarmă sparge liniștea înghețată a dimineții. O privire rapidă către lumea de dincolo de pereții refugiului îmi arată o atmosferă limpede și curată. Trag câteva țoale în plus peste trupu-mi înghețat, îndes picioarele în bocanci și ies afară. Să fi tot fost vreo 19 grade cu minus în dimineața aceea, însă spectacolul de lumină care se pregătea mă făcea de lemn, de piatră sau de tablă. Oricum, imun la orice stimul termic. Privirea-mi fuge spre toate zările. Privesc la creasta Pietrei Craiului, ițită de sub marea de nori. Privesc la primele raze ale noii zilei ce cad peste vârfurile cele mari ale masivului Iezer. Privesc la frații buni Postăvaru și Piatra Mare, ale căror creștete mângâiate de raze strălucesc deasupra păturii alpine. Parcă cel mai mult în dimineața aceea, privirile mi-au zburat către Ciucaș și creasta crenelată a Zăganului. Felul în care țancurile ascuțite se profilau peste portocaliul răsăritului au fost poezie în acea dimineață înghețată de ianuarie.

În șaua Țigănești, în pragul refugiului turistic, privirea cuprinde toate zările. Spre vest, Piatra Craiului și creasta sa dantelată se întinde peste satele brănene, formând unul dintre cele mai frumoase tablouri ale Carpaților româneșți. Spre nord și nord-est, Postăvaru și Piatra Mare, masive surori, se înalță de-o parte și de alta a văii Timișului, străjuind orașul Predeal. Cea mai impunătoare prezență o are însă Bucșoiul, rege peste nordul Bucegilor, cu silueta sa piramidală, masivă, impozantă. Prea mici în ochi sunt siluetele Ciucașului și a stâncii de la Omu în comparație cu Bucșoiul, însă sunt detalii importante ale unui frumos tablou alpin.

Fac cale-ntoarsă către refugiu, mulțumit fiind de captura foto din acea dimineață. Andrei a ieșit și el între timp și se bucură de spectacolul naturii. Cum ai putea altfel, când ai în jur atâta frumusețe? Odată ajuns în refugiu, mă ia frigul, căci degetele mi-au înghețat pe aparat și-n boncanci am băgat oleacă de zăpadă, în neghiobia unui om grăbit. O fiertură caldă încălzește trupurile și ne pregătim de coborâre, căci soarele a urcat binișor pe cer. Ne întoarcem în Bran pe același drum ca și ieri, continuarea traseului către Omu fiind barată de o cornișă mare la ieșirea pe vârful Scara, iar Mălăiești fiind neigură cu atât de multă zăpadă pe versanți.

Reluăm cu spor pașii de la urcare și ne bucurăm de dantelăria Pietrei Craiului, acum desfășurată în toată splendoarea. Peste câteva ceasuri ne trezim la baza pârtiei din Bran, unde toată zăpada s-a topit și jocul copiiilor a încetat. Poate vi se va părea ciudat, dar suntem bucuroși de noaptea geroasă petrecută în inima muntelui. Suntem bucuroși de momentele în care doar muntele și natura ne-au fost parteneri, căci acolo este adevărata viață.

Mai multe imagini de la Țigănești iarna, aici.

6 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
10 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
11 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
15 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
17 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
20 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
22 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
24 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
29 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
26 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
31 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
35 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
38 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
43 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
42 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
39 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
41 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
53 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
54 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi
57 500x500 - În ger la Țigănești, în Bucegi

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.