Școala de cățărat 2018

DSCF2032 - Școala de cățărat 2018

Școala de cățărat 2018

Urcarea în siguranță a unei văi alpine, cățărarea unui traseu de escaladă sau parcurgerea unui traseu de alpinism necesită cunostințe comune despre echipament, utilizarea și caracteristicile acestuia, despre tehnici de asigurare și de rapel și despre cățărarea pe stâncă.

Mihai Dăițoiu (Via Aventura) și Andrei Badea (Back to Nature), ghizi montani, va invită la Școala de Cățărat 2018!

Orice iubitor de natură care dorește să descopere și o altă latură a muntelui decât cea turistică are nevoie de aceste noțiuni. Vă oferim posibilitatea de a vi le însuși într-o manieră temeinică și serioasă în cadrul Școlii de Cățărat!

Vom crea o atmosferă prietenoasă, bazată pe respect, încredere și dialog, care vă va ajuta sa vă depasiți orice temeri legate de cațarare, care vă va stimula încrederea în sine și puterea mentală și care, sperăm, să vă determine să îndrăgiți alpinismul în ansamblul său.

Pe parcursul a două zile, veti deprinde tehnicile de bază ale urcarii pe stâncă în condiții de siguranță, veti învăța nodurile uzuale folosite în alpinism, veți descoperi cum sa vă controlati emoțiile și frica de cădere și veti afla noțiuni legate de echipamentul de alpinism și escaladă. O atenție deosebită o vom acorda coborârii pe coardă (rapelului), întrucât această tehnică, deși considerată un lucru simplu la o primă vedere, este o manevră care necesită proceduri și precauții adesea uitate sau nefolosite de cei pe care, ocazional, îi puteți lua ca exemplu pe munte.

Vă precizăm că două zile de școală NU sunt suficiente pentru a vă considera formați în acest domeniu, dar vă vor fi de un real folos pe viitor, atât în dezvoltarea voastră alpină, per ansamblu, cât și ocazional, în situații particulare pe munte.

Școala se va ține în Cheile Râșnovului, o zonă pitorească aflată la baza marilor pereți ai Postăvarului și un paradis pentru cățărători și alpiniști. După însușirea corectă a folosirii echipamentului și a procedurilor de securitate, sub atenta supraveghere a însoțitorilor vă veti cățăra în siguranță pe câteva trasee de escaladă din zonă și veți face rapeluri, pentru a stâpâni bine această tehnică importantă. Spre seară ne vom retrage la corturi, continuând și dezvoltând discuțiile din timpul zilei despre alpinism și istoria alpinismului în România, despre escaladă, despre drumeție și despre mersul pe munte în general.

Echipamentul necesar este următorul:

  • cască de alpinism;
  • haine comode pentru cățărat;
  • pantaloni lungi și bluză polar, jachetă călduroasă sau pufoaică (seara și dimineața va fi frig!);
  • jachetă sau pelerină de ploaie;
  • cort (împărțit între participanți);
  • sac de dormit și izopren/saltea;
  • frontală;
  • trusă medicală individuală;
  • mâncare pentru două zile.

Echipamentul recomandat este următorul:

  • ham de alpinism;
  • papuci de escaladă;
  • dispozitiv de filare.

Echipamentul comun (corzi, carabiniere, bucle echipate, dispozitive de asigurare etc.) este asigurat de către ghizi. Vă recomandăm să dețineți echipamentul individual recomandat, posibilitățile de a vă fi pus la dispoziție fiind limitate.

Număr de participanți: 8.

Costul include ghidajul și echipamentul comun. Nu sunt incluse transportul și alte cheltuieli personale. Înscrierea face prin completarea formularului de înscriere, după care vei fi contactat cu detalii pentru plata avansului de rezervare.

Andrei Badea este ghid montan autorizat și ghid de turism (atestat nr. 5921/2017) și membru aspirant al Societății Ghizilor și Liderilor Montani, asociație profesională din România afiliată internațional la UIMLA.
Mihai Dăițoiu este ghid montan autorizat și ghid național de turism (atestat nr. 5956/2018).
48 500x500 - Școala de cățărat 2018
20 VA2 500x500 - Școala de cățărat 2018
23 500x500 - Școala de cățărat 2018
22 VA 500x500 - Școala de cățărat 2018
50 VA2 500x500 - Școala de cățărat 2018
45 500x500 - Școala de cățărat 2018
DSCF2032 500x500 - Școala de cățărat 2018
16 500x500 - Școala de cățărat 2018
23 1 500x500 - Școala de cățărat 2018
17 500x500 - Școala de cățărat 2018
13 500x500 - Școala de cățărat 2018
16 1 500x500 - Școala de cățărat 2018
25 500x500 - Școala de cățărat 2018

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!