Alb de Retezat, de Anul Nou

Haina albă a munților Retezat a fost multă vreme unul dintre visele mele. Mi-am dorit mult să ajung iarna în Retezat, căci, în ultimii ani, munții cei mari mă fascinează pe timp de iarnă. Acolo și atunci ești într-o lume minerală. Ești aproape de cer.

Parcul Național Retezat a fost înființat în anul 1935, fiind prima zonă protejată la acest nivel în România. Valoarea deosebită a munților Retezat, sub aspect fizic și geografic, floristic, faunistic, hidrologic și peisagistic, este recunoscută internațional încă din 1979, când suprafața lor a devenit rezervație a Biosferei.

Invitația lui Cristi de a petrece sfârșitul de an la cabana Gențiana a picat cum nu se putea mai bine. În general evit cabanele în preajma evenimentelor de masă, dar dorința de a ridica vălul alb al Retezatului era prea mare. Cristi e un tip fain și un foarte bun cunoscător al abruptului Bucegilor. A călăuzit multă lume aflată la primii pași în abrupt și încă o face cu plăcere.

Așadar, iată ceata noastră de drumeți la poalele Retezatului, la Cârnic, la miezul zilei de 30 decembrie. În aer e un ger plăcut, iar pădurea este pudrată cu brumă. Gașca se întinde de-a lungul drumului către cabana Gențiana, unde ajunge fiecare în ritmul său. Eu și Adelina am mers agale, în ritm de plimbare, bucurându-ne la fiecare de pas de pădurea de basm a iernii.

Așa cum mă așteptam, cabana este înțesată de turiști. Bine c-am lăsat nemulțumirea acasă, căci altfel făceam bivuac! Petrecem seara în cabană, alături de amicii cu care am venit, și depănăm amintiri despre munți. Cristi îmi reamintește, c-un deget la obraz, că încă nu primise pozele din plimbarea făcută la începutul toamnei în Bucșoiu. Tac și înghit în sec, căci anul ăsta m-am cam întins nepermis de mult cu imaginile din plimbări.

Cerul dimineții se anunța plin de culori înaintea răsăritului, iar pașii noștri foșneau săltăreți pe zăpada înghețată a dimineții. Cu gând de a ajunge pe vârful Retezat, urcăm spre căldarea de sus a Pietrelor, unde abruptul impresionant al Bucurei ni se dezvăluie luminat de primele raze ale zilei. E un moment frumos, cu cer roz deasupra muntelui îmbrăcat în alb. În jur miroase-a iarnă, totuși, iar negura acoperă rapid culorile răsăritului. Când am ajuns în șaua Stânișoarei, ceața mângâia deja vârfurile crestei principale, însă apucăm câteva priviri nestingherite spre frumosul Retezat.

Înalt de 2482 de metri, vârful Retezat dă numele masivului din juru-i. Cu o forma unei piramide plate la vârf, muntele a dat naștere multor legende și basme populare despre formarea sa.

Pân-a călca piramida Retezatului, avem de coborât în valea Stânișoarei și de urcat spre șaua de iarnă, singurul loc de unde putem aborda vârful în condiții cât de cât sigure. Zăpada este foarte mare în fundul văii, iar ceața coboară tot mai mult, vizibilitatea scăzând de la minut la minut. La începutul urcării spre șaua de iarnă am simțit nesigur stratul de zăpadă și am gonit spre Marius, care deschidea plutonul. După o scurtă consultare și după crăpăturile ce se formau la suprafața stratului, decidem să coborâm, condițiile nefiind propice unei ascensiuni în siguranță. Primii fulgi încep să cadă când ajungem în fundul Stânișoarei, de unde luăm valea la picior, cu gândul de a ajunge spre cabana Pietrele. Străbaterea jnepenilor de pe vale a fost cel puțin interesantă, căci ne afundam în zăpadă până la brâu, iar drumul corect printre pădurea de jnepeni nu era mereu ușor de dibuit.

Cabana Pietrele era închisă în acea perioadă a anului, însă cabanierul era afară, alături de câțiva turiști. N-am apucat a schimba prea multe vorbe cu dânsul. Atitudinea sa mi s-a părut a lăsa mult de dorit, nefiind așa cum aștepți de la o gazdă pe munte. Nu zăbovim, așadar, nici preț de-un ceai, și luăm la picior poteca spre Gențiana. Acolo ajuns, după o plimbare prin ținuturi albe, am parcă impresia că oaspeții cabanei s-au înmulțit, nu alta! Aflăm de la o față cunoscută că spre șaua de iarnă s-a produs o avalanșă, care, din fericire, nu a produs nicio victimă.

Ne-am petrecut seara ca oricare alta, fugind în paturi către ora 22. De mai mulți ani, atât eu, cât și Adelina, nu punem preț pe evenimentul schimbării anului. Calendarul e doar o convenție umană la care noi nu aderăm. Între 31 decembrie și 1 ianuarie sunt, ați ghicit, 24 de ore. Un apus și-un răsărit. Zarva de la miezul nopții nu ne-a ținut treji prea mult, astfel că la ora 6 am fost primul în picioare, iar rucsacul s-a împachetat parcă singur. Peste noapte am auzit, ca prin vis, acorduri de chitară, chiote, tot tacâmul unei petreceri de cabană, dar mă simt odihnit.

În liniștea dimineții timpurii, urc singur spre lacul Pietrele. La ieșirea din pădure zăpada e necălcată, căci ninsoarea și viscolul de ieri a acoperit toate urmele. Ah, mint cu nerușinare! O vulpe a fost înaintea mea și îmi călăuzește pașii. Răsăritul mă ajunge din urmă pe la Bordul Tomii, prilej de popas și fotografiat. Sunt culori tare frumoase, iar privirea spre sud ajunge până la Muntele Mare. Spre creastă, rolul de solist îl are, așa cum privesc, tot abruptul nordic al Bucurei, acum tapetat din plin de pudra albă a iernii. A nins mult ieri, vâlcelel sunt doldora de zăpadă, iar ieșirea spre creasta înaltă se poate dovedi o aventură.

Las urmele vulpiței undeva în jurul lacului și urc în stânga, ochind culmea ce iese în vârful Custurii Bucurei. Urcarea de vară spre șaua Bucurei este nerecomandată iarna; așa cum arată acum, încărcată de zăpadă proaspătă, este deosebit de periculoasă. Urcarea spre șaua Custurii Bucurei este varianta abordată în mod tradițional iarna, însă siguranța pe care o oferă este relativă și, desigur, depinde foarte mult de consistența zăpezii. Zăpada este mare în unele locuri și piciorul se afundă până la genunchi, însă am spor. Nu trece mult și Peleaga se arată privirii, mare și albă. Silueta unui drumeț solitar apare în șa și-mi stârnește mirarea.

După o strângere de mână și-o urare de an bun, Ioji – căci despre el e vorba – îmi povesteste că a făcut bivuac pe Peleaga, după ce urcase de la Gențiana în urmă cu două zile. Măi, să fie, îmi zic, ce aventură faină pe omul ăsta! Ne facem câteva fotografii unul altuia și pornesc spre Colții Pelegii, urmând a-l reîntâlni pe Ioji la cabană.

Vârful Peleaga este cel mai înalt vârf al masivului Retezat. Ridicându-se la 2509m, Peleaga este al șaptelea vârf ca înălțime din Carpații românești. Privirea zboară nestingherită în toate direcțiile de pe creștetul său, fiind izolat de vârfurile apropiate prin șei adânci.

Pân-a ajunge pe vârf, însă, am de străbătut zona Colților Pelegii. Îmi trag potcoavele de oțel și-i dau la deal. Nu e nimic deosebit, e nevoie doar de atenție. Zăpada nu e prea înghețată, însă e multă și expunerea e sudică. Colțarii adaugă un plus de siguranță și pioletul e pregătit în caz că mă hotărâsc să iau planorul până la lacul Bucura.

Ah, iată și vârful! Doar câțiva pași mă despart de creștetul Peleagăi, loc în care nu mai ajunsesem până acum. Vântul șuieră tare sus, dar îl înfrunt cu vitejie și fac fotografii cu nesaț în jur. Spre sud norii încep să se adune și să măture crestele, însă privirea tot ajunge până la Balcanii bulgărești. Spre est, Parângul domină priveliștea, iar în spatele său apare, timid, creasta Builei. În fine, spre vest, Judele și abruptul său atrag privirea ca un magnet și, dincolo de el, vârful Țarcu.

E timpul să mă întorc la cabană, așa că îmi iau rămas bun de la Peleaga și de la vecina de peste drum, Păpușa, pe care n-am vizitat-o de această dată. Urmez pașii de la urcare cu atenție. Îi întâlnesc pe Marius și restul grupului aproape de șaua Curmăturii Bucurei; în urma lor se văd tot mai mulți drumeți, semn că Gențiana “a făcut ochi”. E vorba de tradiționala urcare de iarnă a cetelor de drumeți de la cabana Gențiana la vârful Peleaga. Măi să fie, urmele pe care le-am făcut din greu de dimineață s-au transformat în ditamai bulevardul! Ajung imediat în căldarea Pietrelor și apoi, în ritm de plimbare, la cabană.

Întoarcerea spre Cârnic o facem pe ninsoare și ploaie, asta ca să nu avem niciun regret că lăsăm în urmă masivul Retezat. Drumul forestier s-a transformat în patinoar lucios și sunt necesare acrobații deosebite pentru a-ți păstra echilibrul. Asta dacă nu ți-ai invins lenea și ai apelat la colțarii din dotare.

Acum, la început de vară, îmi amintesc cu drag de clipele petrecute pe crestele albe ale Retezatului. E un loc minunat și sclipirea zăpezii amplifică senzația de frumusețe. Cine știe, poate îl voi revedea curând…

Mai multe imagini din Retezat, aici.

7 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
10 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
15 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
20 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
21 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
23 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
24 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
27 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
34 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
38 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
47 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
49 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
52 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
53 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
55 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
64 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
66 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
68 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
75 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou
80 500x500 - Alb de Retezat, de Anul Nou

One Thought to “Alb de Retezat, de Anul Nou”

  1. […] proaspete în minte stâncile îmbrăcate de zăpadă din Retezat. Iarna era de-abia la început, așa că o incursiune în Bucegii […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.